După pensii speciale si desființarea controlului vin noi privilegii pentru magistrați. Senatorul PNL Marcel Vela a depus, la Senat, un proiect legislativ care prevede decontarea sumei alocate magistratilor si personalului asimiliat a ratei platite pentru achizitionarea unei locuinte, in cazul in care acestia nu primesc locuinte de serviciu.

In prezent, statul deconteaza plata chiriei in cazul magistratilor care nu primesc locuinte de serviciu. Proiectul lui Vela ia in calcul situatia in care magistratii care stau in chirie isi cumpara o locuinta printr-un credit bancar, iar statul in loc sa deconteze chiria, ar deconta o parte din ratele bancare.

Initiativa legislativa vizeaza completarea articolului 23 din OUG 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei.

Proiectul de lege a fost depus, in procedura de urgenta, la Senat, prim for sesizat, decizionala fiind Camera Deputatilor.

Potrivit expunerii de motive, senatorul PNL argumenteaza ca proiectul va crea cadrul legal „ca suma compensatorie acordata in prezent cu titlu de chirie acestor categorii socio-profesionale sa poata fi utilizata de catre acestea, optional, fie in vederea achitarii chiriei, fie in vederea achitarii ratei (fractiunii din rata) pe care o platesc pentru achizitionarea unei locuinte.”

NapocaNews