Bine că nu am trăit și noi, generația lui ’89, așteptându-i pe americani!… Că tare dezamăgiți am fi fost… Mai rău ca bunicii și părinții noștri. De fapt, noi am uitat să ne raportăm la marota lui „Vin americanii!”… Sau capii țării, prinși cu hoțiile lor, au uitat să ne vândă de nouă și tara asta. Deși ar fi putut face multe jocuri de manipulare, mascând mai abitir parte din matrapazlâcuri. Sau poate nu i-a mai interesat, nu?! Mai ales că, de pe la un sfert de vreme din cei treizeci de ani, oricum nu a mai contat… De la acea oră a „democrației” de la care nici un politician nu s-a mai străduit măcar să-și ferească furăciunile de ochii noștri…

Ce ar fi fost dacă noi, ăștia cu speranțele și iluziile de Decembrie furate, confiscate, pierdute, abandonate, tărăgănate, predate indiferenței, am mai fi avut pe lista așteptărilor și venirea americanilor cu dezvăluirile despre ce a fost la Revoluție?! Ce ar fi fost dacă ne-am mai fi făcut și alte iluzii, așteptând ca, dincolo de minciunile puterilor perindate în România, la un moment dat, să vină unchiul Sam să ne spună adevărul?!…

Doar că unchiul Sam nu a „fraternizat” niciodată cu noi… Nu cu noi, poporul… Ci cu puterile ce au tot alternat. Sigur, „fraternizarea” lui a avut dimensiunile acelui „political correctness”, pentru că, nu-i așa?!, dacă știi adevărul despre ce au făcut toate acele puteri (de)generate din răul inițial, de ce să nu le ții pentru tine? Și, mai ales, să le folosești în a-ți aservi puterea de la București?…

Neîndoielnic, americanii știu cu mult mai multe decât lasă acum impresia că au dibuit agenții lor în acele zile. Doar că au ținut „notele” la sertar pentru a scoate grimasele de acceptare din partea „partenerului strategic”. Și, de fapt, asta nu o vom afla niciodată… Cum s-au folosit americanii (și nu numai ei) de ceea ce au obținut ca informații despre oamenii noii/vechii puteri începând cu Decembrie ’89? Și cum au transformat acele informații în lesa prin care și-au dresat „partenerul strategic”?…

Aparent, ceea ce a ieșit acum la lumină, ca marile desecretizări ale agenției unchiului Sam, la 30 de ani, sunt mai mult frânturi de texte redactate de agenții unor oficine de… presă, nu a unor agenții de informații și contrainformații, „răvășitoarele” note desecretizate neavând nimic din analiza de teren a unei structuri de informații. Și par doar stângace traduceri ale unor agenți de… presă care nu stăteau prea bine cu stenografia de revoluție. Ba, sunt atât de dezamăgitoare că mai că s-ar impune o reciclare documentaristică pe la gazetarii acelor vremuri. Gazetarii și ziariștii care au trăit și consemnat evenimentele, nu „jurnaliștii” și făcătorii de cărți și reviste de mai târziu, care au scris „din burtă”, de pe slana unor interese personale.

Sigur, poate că la 50 de ani de la Revoluție vom avea parte de adevăratele desecretizări CIA! Doar că, și atunci, va exista un guvern care va trebui ținut în lesă, fiind improbabil să nu-i rămână prin structuri măcar un descendent al nelustraților din răul inițial.

De fapt, ce a vrut să (ne) demonstreze „unchiul Sam” cu aceste „desecretizări”?… Care, la nivelul lor de consistență, rămân mai mult un anunț despre dezvăluiri decât o dezvăluire în sine… Pentru că, la nivel de informație, de valoare informativă reală, desecretizarea făcută CIA reprezintă o risipire în nimic, o încercare de a ne convinge că unchiul Sam știe multe, dar nu ne spune nimic.

Ce mesaj a vrut să transmită unchiul Sam, politicienilor de la București, nu mulțimilor care se aruncă în revoluție, cele care își pun piepturile în bătaia gloanțelor, pentru a fi, iată, consemnate trei decenii mai târziu, nu în glorificarea binemeritată, ci în cifre inerte? Și de ce a făcut-o așa, public? Pentru că, dacă știe lucruri cu adevărat răvășitoare, oricum ar avea grijă să nu ni le spună nouă, ci să le transmită și să le repete fiecărei noi puteri, direct, în față…

Așadar, până la următoarea „desecretizare” rămânem cu același tipar al unchiului Sam: Am fost acolo dar nu trebuie să știți mai mult decât e nevoie („need to know”). Și nu atât pentru că ar știi mai multe, dar așa se țin cozile de topor fixate de lamele lor…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea