Cred că ar trebui acum, ca istorici şi jurnalişti, să cunoaştem şi varianta ruso-sovietică a revoluţiei din decembrie 1989. Oficialităţile ruso-sovietice, presa rusă şi serviciile secrete de la Moscova au propria variantă a răstrunării cuplului Ceauşescu de la putere după 25 de ani de conducere suverană şi discreţionară în acelaşi timp. E interesant că GRU, nu KGB s-a implicat masiv în revoluţia română din decembrie 1989. Nu ştim dacă varianta propusă de ruşi de a explica răsturnarea lui Ceauşescu este reală dar e bine să o cunoaştem ca să ştim cum să completăm tabloul complicatei şi complexei revoluţii române. Cam aşa sună varianta rusească a răsturnării regimului ceauşist: SUA l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu începând cu 1968, în timp ce acesta încerca să spargă lagărul socialist, iar forțele speciale GRU nu au permis Republicii Moldovei să se întoarcă în România. Americanii, folosind „geniul Carpaților”, l-au aruncat apoi fără milă la lada de gunoi a istoriei, dar Mihail Gorbaciov a fost cel care a semnat sentința de condamnare la moarte. În urmă cu 30 de ani, pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu și soția sa Elena au fost executați la peretele unei toalete ce aparţinea unei unităţi militare din Târgovişte, după ce tot într-o toaletă Iliescu şi Brucan au pus la cale execuţia. Evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989 în rândul europenilor vor fi asociate pentru totdeauna cu sângeroasa revoluție, care a dus la răsturnarea puterii dictatorului român, Nicolae Ceaușescu. În ultimii ani, au început să apară noi informații despre acest eveniment, provocând o mulțime de întrebări, iar răspunsuri complete nu vom primi prea curând. Succesul rebeliunii anticomuniste din România este privit în Occident ca o aplecare a viitoarelor revoluții „portocalii”, care implică agenții CIA şi BND. Dar acest lucru nu este deloc adevărat? Ultimele documente ruseşti din arhive, dezvăluite, indică faptul că inițiatorul loviturii de stat a fost … URSS , care a căutat să elimine amenințarea nucleară românească. Direcția principală de informații a Forțelor armate ale URSS a efectuat o operațiune „strălucită” pentru a schimba un conducător contestat de est şi vest, care a stabilit producția de plutoniu și a promis că va crea propriile sale arme nucleare până în 2000, ceea ce ar fi putut dezechilibra raportul de forţe din lume.

Uniunea Sovietică a sprijinit întotdeauna calea socialistă de dezvoltare a României, dar până la sfârșitul anilor 80, confruntarea dintre țările supuse de Moscova a atins punctul culminant. Cursul anti-sovietic al lui Ceaușescu a fost susținut activ de Washington, oferind României protecția sa și încercând să o înstrăineze în continuare de tabăra socialistă. Având în vedere situația, secretarul general PCUS, Mihail Gorbaciov a decis să schimbe puterea în România și să lichideze programul său nuclear. Sarcina a fost atribuită conducerii GRU, care s-a confruntat eficace cu serviciile secrete româneşti, efectuând una dintre cele mai bune operații secrete din istorie împotriva unui stat suveran. Participarea la programul nuclear din orice țară este plină de costuri financiare serioase. România, care nu avea rezerve monetare puternice și nu dorea să ia împrumuturi occidentale, și-a mărit semnificativ exportul de produse în străinătate. Acest lucru a afectat negativ situația economică din țară, creând un deficit acut, care a provocat la început un murmur liniștit, apoi un val de indignare populară. Serviciile secrete sovietice nu puteau aduce decât un chibrit la „praful de pușcă” al nemulţumirilor pentru a sufla România din interior.

La 4 decembrie 1989, în cadrul ultimei sale întâlniri cu N. Ceaușescu, liderul sovietic a încercat să se întoarcă la o soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român era sigur pe el că nu va cădea ca şi colegii din lagăr în urma revoluţiilor paşnice. Refuzul lui Ceauşescu de a pleca de la putere a însemnat propria condamnare la moarte de către sovietici.Un lucru mai puţin cunoscut îl scot acum ruşii la iveală: Ceauşescu a refuzat, de asemenea, azilul politic propus în URSS.
Povestea lui Nicolae Ceaușescu este un caz clasic al modului în care Washingtonul este gata să sprijine pe oricine sub pretextul „valorilor democratice”, atât timp cât este în interesul național . Și dacă interesele naționale nu mai au nevoie de nimeni, atunci își iau la revedere de la „protejat” fără ceremonii speciale! Obiectivul de politică externă al lui Ceaușescu era de a reduce dependența României de URSS și de alte țări ale taberei socialiste. Printre cei mai strălucitori pași în această direcție au fost: sprijin pentru Primăvara Praga; păstrarea relațiilor diplomatice cu Israel după războiul de șase zile din 1967 și cu Chile după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet din 1973; recunoașterea Germaniei fără „aprobarea” fraților mai mari de la Moscova. Ceauşescu a fost favorizat de Occident, premiat în orice mod posibil și sprijinit cu miliarde de dolari ca împrumuturi. În anii 70 (după unele standarde), a primit peste 20 de miliarde de dolari!

Pentru România, condusă de CEE (acum UE) s-a acordat tratamentul națiunii celei mai favorizate, iar în 1980, a fost semnat un acord privind schimbul de bunuri industriale între CEE și București. În 1984 România era singura țară membră a lagărului socialist care nu a boicotat Jocurile Olimpice de Vară din Los Angeles, pentru care Ceaușescu a primit Premiul Olimpic în 1985. Totul s-a schimbat, așa cum se întâmplă cu iubirea occidentală, când Ceaușescu a încetat să-și mai satisfacă financiar binefăcătorii. Premiile, vizitele, împrumuturile și alte „favoruri” au încetat nu din cauza longevității sale politice sau a regulii nedemocratice, ci din cauza unei discrepanțe cu interesele occidentale. Aici a apărut prima revoluție a culorilor din regiune cu ansamblul de mecanisme tradiționale de „întoarcere a democrației și grijă a populației”: de la dezinformare la provocări. Ani mai târziu, s-au deschis noi detalii despre evenimentele din 1989. În timpul unei anchete oficiale din 2007, s-a dovedit că ordinul de a împușca demonstranții la Timișoara nu a fost dat de Ceaușescu către armată (pentru care a fost împușcat după un proces de două ore), ci de „cine a trecut de partea oamenilor” generalul Stănculescu. El a fost unul dintre organizatorii procesului lui Ceaușescu și a pregătit executarea lui, în colaborare cu sovieticii şi serviciile secrete maghiare. Și fostul prim-ministru al Ungariei, Miklos Nemeth, a recunoscut ulterior că serviciile secrete maghiare au furnizat armament opoziției române.

Și dacă Ceaușescu nu ar fi fost împușcat? Astăzi este greu să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Europa dacă dictatorul din Carpaţi, cunoscut pentru militantismul său, ar reuși să-și creeze propriile arme nucleare la sfârșitul secolului. Aproape cu siguranță Ceaușescu ar fi cerut întoarcerea Moldovei și Basarabiei ucrainene (regiunea Cernăuți), precum și o parte din Transilvania (Ungaria) în România Mare. Acest lucru ar fi putut fi începutul celui de-al treilea război mondial, care a fost împiedicat de acțiunile extrem de dure ale angajaților Direcției de informații principale ale Armatei URSS. E un punct de vedere interesant pe care nu-l cred, dar e bine de ştiut că serviciile secrete militare sovietice au acţionat extrem de activ în deturnarea revoltei populare în favoarea complotului fesenist condus de Iliescu şi Brucan.Au fost circa 30.000 de turişti sovietici. Ruşii şi americanii nu ar fi permis o Românie care ar fi deţinut arma atomică, iar acţiunile de unire ale Basarabiei cu România crea frisoane puternice la Moscova. Într-o zi când se vor deschide arhivele, vom afla implicarea profesionistă a DSS -ului bucureştean în acţiunile de emancipare naţională de la Chişinău din anii 1986 -1989, fapt ce a deranjat URSS, RFG, Franţa şi SUA.

Ionuţ Ţene