O femeie de 22 de ani a fost rănită ieri seară, 4 ianuarie după ce motocicleta pe care se afla a fost implicată într-un accident produs în centrul orașului Cluj-Napoca.

Potrivit IPJ Cluj, un bărbat aflat la volanul unui taxi a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers și a lovit o motocicletă care era condusă de un tânăr de 20 de ani din Petroșani. Pe motocicletă se afla o pasageră de 22 de ani din Dej.

Polițiștii susțin că în urma impactului, motocicleta s-a răsturnat pe șosea, iar femeia a fost rănită la picioare.

NapocaNews