Un monument dedicat Sf. Sfințit Mc. Clement, Episcopul Romei, a fost inaugurat la locul martiriului său din Sevastopol, potrivit RIA-Novosti Crimeea citat de Orthochristian.

Monumentul este așezat în apă, la câțiva metri de țărm. În jurul gâtului sfântului se află un lanț cu o ancoră.

Sculptura a fost instalată la începutul acestei luni și în curând va fi binecuvântată de preoții din Sevastopol.

Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei şi roman de neam, a fost adus la Hristos de marii Apostoli Petru şi Pavel. Clement a fost al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet, timp de zece ani.

A scris o epistolă corintenilor, în anul 96, fiindcă se răzvrătiseră împotriva preoţilor. După ce a fost citită epistola în biserici, corintenii şi-au recunoscut vina.

Sfântul Clement a suferit în timpul prigoanei lui Traian (98-117), fiind surghiunit în Cherson (Crimeea de astăzi). Acolo a fost aruncat în mare, fiindu-i legată de gât o ancoră de corabie.

NapocaNews