România, doamnă sfântă,
Tot românul azi te cântă:
Ne ești mamă, ne ești tată,
Țară binecuvânată.

Fii tăi, frumoase fiice,
Te slăvesc țară, ferice!
Ploaia, și zăpada-n ceruri,
Ne aduc prea triste vremuri.

Palme de român sărac
Poartă-n vene sânge dac,
Ele ne gătesc pământul,
Îmblânzesc cerul și vântul.

Țara mea frumoasă foc,
Tu ești plină de noroc,
Dumnezeu și zeii toți,
Ne vor scăpa de hoți.

Vom primi darul ceresc,
Ca într-un alai regesc,
Bogății deloc sperate
Vor poposi prin sate.

Hambarele din țara noastră,
Se vor umple și-n acest an,
Spre uimirea celor răi,
Ce se vor stăpâni tăi.

Tu unită-n veci să fii
Pentru noi toți și copii,
Să cântăm hora unirii,
Ca și cum e soarta firii.

„Hai să dăm mână cu mână,
Toți cu inima română!”
Peste holde și Carpați,
Că în veci noi fi-vom frați.

Marinela Preoteasa
24 ianuarie 2020

Președinta Asociației „Liga Scriitorilor Filiala Olt”