Privirea lui spune frunze căzute
Despre ploaia de lacrimi spălată de toamnă
iar degetul arătător este cărare
prin pădurile societății
unde pândesc lupii cuvintelor tare rostite
Ochii lui asurzesc pe cei care nu ascultă
Și silabele deșertului spulberă liniștea mistralului

Băiatul care nu vorbește e aripă
Dinspre el se aud puternic
bătăile inimii care iau cerul spre zbor

Ionuț Țene