Uniunea Salvaţi România (USR) propune desfiinţarea Inspectoratelor Şcolare, pentru „a rupe lanţul vicios al controlului politic asupra sistemului de Educaţie”.

Înlocuirea inspectorilor şcolari pe criterii politice şi nu pe criterii obiective, de competenţă deşi guvernul Orban a promis că va face exact pe dos decât au făcut social-democraţii şi va depolitiza Educaţia a stârnit nemulţumirea societăţii civile care a criticat dur deciziile PNL. În acelaşi timp, USR cere desfiinţarea inspectoratelor şcolare. „Inspectoratele şcolare sunt principala sursă de influenţă politică în sistemul de educaţie şi una dintre cele mai mari frâne în calea modernizării învăţământului, prin cenzura aproape totală a autonomiei şcolare, sub toate aspectele ei: catedre, norme, personal, numiri de directori, fonduri etc.”, susţin iniţiatorii propunerii. Experţii în Educaţie şi profesorii susţin la rândul lor că inspectoratele şcolare nu trebuie să mai existe în forma actuală, fiindcă nu servesc interesului elevilor şi al cadrelor didactice.

„Este vorba despre o politizare excesivă care continuă de peste 30 de ani. E multă curăţenie de făcut, trebuie o depolitizare, descentralizare şi debirocratizare în Educaţie, care să fie înlocuite cu meritocraţie. Nu avem nevoie de inspectoratele şcolare judeţene care sunt doar nişte verigi intermediare, pentru că ele nu merg deseori pe îndrumare şi susţinerea cadrelor didactice, ci pe sancţiuni şi control. În plus, au fost prea multe abuzuri în trecut în ceea ce priveşte inspectoratele. Ne dorim o descentralizare reală şi o reprezentantivitate mai mare a părinţilor în consiliile de administraţie, iar directorii să fie numiţi prin concurs, cu sprijinul consiliilor profesionale”, arată deputata USR, Cristina Iurişniţi care consideră că, momentan, sistemul de învăţământ serveşte grupurilor de interese din politică ci nu educării copiilor. La Administraţia Prezidenţială, ieri, în contextul prezentării programului „România Educată”, a fost o declaraţie publică de susţinere a acestui demers, mai susţine deputata.

„Instituţiile sunt câmp de bătaie sau răsplată pentru oamenii de partid, iar criteriul competenţei este un factor secundar. Acelaşi lucru îl vedem, zilele acestea, şi la ministrul Educaţiei care a înlocuit 19 inspectori şcolari generali cu nişte membri de partid”, a transmis deputata, ieri. Astfel, USR propune, în programul de guvernare pentru 2020, desfiinţarea inspectoratelor şi înlocuirea lor cu consiliile de administraţie.

NapocaNews