Ziua Culturii Naționale, celebrată anual în data de 15 ianuarie, reprezintă totodată un prilej de omagiere a poetului național al românilor, dramaturgul și gânditorul Mihai Eminescu.

Obiectivul principal al acestei zile este, în esență, unul de reflecție asupra spiritului național care se traduce, în primul rând prin ceea ce înseamnă cultura română.

Astfel, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii Române, Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca vă invită miercuri, începând cu ora 11, la Teatrul Național Cluj-Napoca. Evenimentul include ceremonia de depunere de jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu, precum și un spectacol liric ce va avea loc în foaierul Teatrului Național. Spectacolul e regizat de actorul Ruslan Bârlea.

NapocaNews