Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este celebrată anual în data de 4 februarie şi are ca scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală. Din 2015, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este celebrată şi în România.

Din anul 2012, odată cu inaugurarea Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului participă la lupta împotriva acestei boli și la ameliorarea suferinței pacienților aflați în fază terminală și a familiilor acestora. Hospice-ul clujean reprezintă modul în care Biserica a înțeles să vină în ajutorul celor afectați de această maladie. De la deschidere și până astăzi, de serviciile Centrului „Sf. Nectarie” au beneficiat aproape 3700 de pacienți, dintre care peste 700 în anul 2019. Aasistența acordată de hospice în anul trecut a totalizat 13.242 de zile de îngrijire, depășind cu mult limitele specifice contractului cu C.A.S. Cluj. S-au realizat 492 zile de îngrijire peste nivelul contractului cu C.A.S. Cluj, cu o valoare nedecontată de 30000 euro, se arată în raportul Sectorul Misionar-Social al Arhiepiscopiei Clujului, titrează Radio Renașterea.

NapocaNews