Pentru adevărul spus cu curaj. Pentru libertatea asumată în ciuda oricărui risc. Pentru cei ce n-au încetat să mai gândească.

Doina Cornea a fost un reper strălucitor de conștiință în întunericul spiritual al comunismului românesc și ne-a arătat un drum al libertății asumate, pe care puțini s-au încumetat să pășească în acele vremuri. Astăzi, mari artiști urcă împreună pe scenă pentru a păstra vie memoria Doinei Cornea și pentru a duce mai departe valorile ei. Împreună, susținem efortul familiei de a înființa fundația „Doina Cornea” și de a transforma casa în care a locuit într-un muzeu deschis tuturor celor ce vor să își cunoască adevărata istorie.

Concertul caritabil „Lumina din întuneric” va fi urmat de prezentarea unei licitații de obiecte personale şi obiecte de artă create de Doina Cornea, din colecția familiei.

Fiecare participant la concert va primi o Diplomă comemorativă care atestă că face parte din primii 1.000 de români care au susţinut înfiinţarea fundației și casei memoriale „Doina Cornea” din Cluj-Napoca.

DIN PROGRAM:
>>> Recital de vioară Alexandru Tomescu;
>>> Ansamblul Flauto Dolce, cu instrumente de epocă;
>>> Prezentare licitație de obiecte personale şi obiecte de artă semnate Doina Cornea, din colecția familiei, organizată de ArtMark.

INVITAŢI SPECIALI: Personalităţi de vârf din elita culturală şi politică.

Concertul va avea loc în 7 martie de la ora 19 la Auditorium Maximum Cluj-Napoca iar costul unui bilet este de 50 de lei. Întreaga sumă va merge spre înfiinţarea fundației. Suma necesară: 200.000 lei.

Biletele se pot cumpăra prin platforma: eventim.ro.

Radu Ștefan