Lucrările de extindere și etajare a uneia dintre clădirile Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, avansează în ritm alert. Stadiul fizic al acestora a trecut deja de 65% iar valoarea lucrărilor derulate până în acest moment este de aproximativ 800.000 de lei, bani alocați din bugetul propriu al forului administrativ județean.
„Alături de dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație, ne preocupăm constant de îmbunătățirea infrastructurii din domeniul sanitar, astfel încât personalul specializat să poată asigura un act medical de cea mai bună calitate”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În valoare de peste 1.200.000 de lei, investiția Consiliului Județean urmărește, în principal, optimizarea circuitelor funcționale medicale, astfel încât acestea să respecte pe deplin normele igienico-sanitare. În acest fel, atât pacienții cât și personalul spitalului urmează a fi mult mai bine protejați față de riscul de îmbolnăvire cu tuberculoză pulmonară.

Lucrările efectuate până în acest moment la Spitalul de Pneumoftiziologie au constat în desfacerea tavanului, a planșeului și a podului, la parter fiind înlăturate instalațiile electrice și termice, tencuielile interioare și exterioare și turnate terasele la parter, etaj și planșeul. Totodată, au fost turnați stâlpii de susținere a terasei, a fost montată scara exterioară, au fost ridicați pereții la etaj și s-au montat podul metalic la etaj, cu izolație termică, tubulatura pentru instalațiile electrice și tablourile electrice.
De asemenea, au avut loc o serie de lucrări ce au vizat izolația termică a șarpantei și a planșeului pod, închiderea planșeului, precum și realizarea tavanului atât la parter cât și la etaj. Nu în ultimul rând, la etaj a fost montată tâmplăria PVC și a fost turnată șapa iar la parter s-a efectuat izolația termică, fiind realizate instalațiile electrice la parter și etaj.

Radu Ștefan