Oliver Torres, mijlocaşul echipei de fotbal Sevilla FC, se reface după o accidentare la gambă şi ar putea fi apt de joc pentru meciul de joi cu CFR Cluj, din turul şaisprezecimilor de finală ale Europa League, a anunţat marţi clubul spaniol pe site-ul său oficial.

Oliver Torres a lipsit o săptămână de la antrenamente din cauza unei probleme la muşchiul solear, însă a fost prezent la şedinţa de pregătire condusă marţi de tehnicianul Julen Lopetegui, ultima înainte ca formaţia andaluză să sosească miercuri la Cluj pentru întâlnirea din Europa League.

Marţi, mijlocaşul spaniol a făcut exerciţii cu unul dintre kinetoterapeuţii clubului, apoi s-a antrenat alături de coechipierii săi. Rămâne de văzut dacă el va fi inclus în lotul pentru meciul de la Cluj.

Fotbalistul de 25 de ani a avut în acest sezon 27 de meciuri în toate competiţiile pentru Sevilla.

În altă ordine de idei, presa spaniolă insistă asupra posibilităţii ca Julen Lopetegui să fie demis după rezultatele slabe din acest an, care au fost departe de ele obţinute de echipă în prima parte a sezonului. În campionat, formaţia a coborât pe locul 5, iar în Cupa Spaniei a fost eliminată de divizionara secundă Mirandes.

Meciul tur dintre CFR Cluj şi Sevilla FC este programat pe 20 februarie în Gruia, în timp ce returul va avea loc la Sevilla în data de 27 februarie.

NapocaNews