Parastas pentru mitropolitul Bartolomeu „Leul Ardealului”, plecat la Domnul pe data de 31.01.2011, la catedrala mitropolitană în prezența IPS Andrei.Au fost prezenți numeroși tineri.

‘Între personalităţile de prim ordin pe care societatea românească le-a avut în contemporaneitate, un loc de frunte îl ocupă Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, teolog eminent, om al culturii şi al Bisericii româneşti, mărturisitor în temniţele comuniste, ziditor de suflete, ctitor de neam şi de limbă, om care a slujit cu abnegaţie Ortodoxia şi românitatea.’ Arhim. Dumitru Cobzaru.

”Comunicarea directă, frontală, „pe șleau”, ce aborda problemele vremii, l-au făcut să fie ascultat cu mare interes de participanții la slujbe, în mod special la Catedrală sau la Mănăstirea Nicula, până la aplauze. Această „metodologie” venea să împlinească o lipsă, într-un context social și politic marcat de nemulțumire, neîncredere și suspiciune față de discursul public al clasei politice și nu numai. În felul acesta a reușit o comunicare empatică cu auditoriul, rezonând cu durerile lui, dar și exprimând dorința sa cea mai lăuntrică înspre normalitate și echilibru. În predica de la hramul Mănăstirii Nicula din anul jubiliar 2000, într-un discurs vibrant și denunțător, folosește imaginea stetoscopului, pentru a descrie această nevoie urgentă a tuturor forurilor conducătoare de a asculta inima poporului, fugind de orice înstrăinare și separație.

Atitudinea dârză, tranșantă, dar și empatică l-a transformat pe Mitropolitul Bartolomeu într-un prieten al generației tinere. Duminica, la Liturghie, Catedrala era împânzită de studenți, de la diverse specializări, dornici să-l asculte. Și el știa acest lucru și nu de puține ori li se adresa direct”, arhimandrit Benedict Vesa.

NapocaNews