Împărtășania este Trupul și Sângele lui Hristos celui Viu. De aceea, Euharistia prin epicleză este centrul vieții creștine și fundamentul căii spre mântuire a omului. Sincer nu înțeleg comunicatul Patriarhiei Române în vreme de coronavirus. De-a lungul istoriei au avut loc epidemii de holeră, ciumă sau lepră, dar niciodată Biserica nu a oprit de la împărtășanie credincioșii. A nu te cumineca cu Trupul și sângele hristic din potirul liturgic în comuniune e primul pas spre ruperea de Hristos, o degradare a Bisericii în sens de comunitate liturgică care mănâncă și bea la propriu Trupul și Sângele lui Hristos. Dacă nu mai avem încredere în taina Sfintei Liturghii, în care pâinea și vinul se transformă la propriu în Trupul și Sângele lui Hristos, nu ne mai putem numi creștini. Oprirea de la împărtășanie pe criterii așa zis medicale moderne, cu lingurițe separate de fapt este o rupere intenționată a omului de cer, o ofensă adusă frângerii pâinii de către Hristos la Cina cea de Taină. Euharistia este vindecătoare potrivit canonului „Să-mi fie Euharistia acesta spre sănătate, spre tămăduirea sufletului şi a trupului…” A nu mai crede în Euharistie este de fapt un refuz al lui Hristos, o neîncredere în Taina epiclezei, în transformarea veșnică a pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. În aceste momente, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, misiunea preotului este mai mare decât a îngerilor care stau în jurul Tronului lui Dumnezeu şi privesc cu evlavie cum, la rugăciunea preotului, Domnul însuşi coboară spre a se jertfi din nou în mod tainic spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci a credincioşilor. Primitorii tainei sunt toţi credincioşii Bisericii: tineri, adulţi, bătrâni, care au primit dezlegare de la preotul duhovnic pentru a se uni tainic, real, cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56). Învăţătura despre Sfânta Euharistie prin cuvântul Sfântului Nil, care spune că e cu neputinţă să se mântuiască credinciosul şi să primească iertarea păcatelor şi să dobândească Împărăţia cerurilor, dacă nu se împărtăşeşte cu frică, cu credinţă şi cu dragoste de tainicul şi neprihănitul Trup şi Sânge al lui Hristos. În Euharistie, creștinii au văzut marea întâlnire cu Dumnezeu – Cel care în mod real se pogoară și se face prezent, cu totul adevărat în Trupul și Sângele Său!
E foarte trist că, în urma unor formatori de opinie – unii plătiți de companii farmaceutice sau de către structuri pe rețelele de socializare – se cheamă la sabotarea Liturghiei, în cel mai pur stil bolșevic și marxist ca în 1917. Patriarhia Română a dat un comunicat care nu împacă Lumea cu Dumnezeu, ci lasă duhul secularist de factură neo-marxistă să se înfiripe în Biserică. Acest duh al lumii a dus la închiderea majorității bisericilor reformate din Occident și la o slăbire majoră a Bisericii catolice. Se urmărește o comprimare și a BOR, prin astfel de abordări cu lingurițe de împărătșanie separată și pupatul icoanelor doar acasă? Nu mai crede aristocrația comunicatorilor de presă din Dealul Patriarhiei în imaginile vindecătoare și în împărtășania care vindecă? Tocmai în Euharistie și icoane stă puterea credinței. Dacă ne rupem de Hristos am pierdut tot, ca Biserică și creștini. Au cei care au redactat comunicatul de presă al Patriarhiei Române mai multă încredere în sfaturile perfide ale neo-marxismului secular decât în putere veșnică și nepieritoare a lui Hristos? Nimeni nu spune ca cei bolnavi de coronavirus sau boli contagioase să vină să se împărtășească la Sfânta Liturghie, ei pot fi împărtășiți acasă din potirul pentru bonavi. Dar nu putem cere oamenilor să nu vină la Biserică și să nu sărute icoanele sau să se împărtășească cu linguriță separată.E ca și cum s-a pierdut firul credinței – ”Femeie, credința ta te-a vindecat!” Dacă ne întoarcem fața de la El, atunci și Hristos își va întoarce fața de la noi la Judecata de Apoi, la care oricum ajungem cu toții, cu sau fără coronavirus. Promovarea în ultima vreme a intelectualilor de sorginte proletcultistă și neo-marxistă la postul Trinitas TV a început să dea roade seculariste? O parte dintre comunicatorii Patriarhiei se îndreaptă spre o ruptură reală de tradiție și Hristos. Să nu ne mire că Bisericile noastre se vor goli în curând ca în țările occidentale dacă se va urma calea ruperii de Hristos prin îndepărtarea de la comuniunea Sfintei Euharistii și de icoane. Simt o deznădejde în marea masă a credincioșilor ortodocși trădați de un comunicat scris parcă de fostul resort al cultelor de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, ca să facă pe plac seculariștilor? Sfaturi ca să stăm acasă și să pupăm icoanele parcă sunt decupate din lozincile unor atei de duzină de pe facebook, care spun că ei se roagă acasă nu la Biserică. Am ajuns să o trăiesc și pe asta: comunicatorii Patriarhii cer credincioșilor să stea acasă, nu să meargă la Biserică! Parcă trăim vremurile de pe urmă? Neîncrederea în taina Euharistiei este un virus mortal pentru Biserică, mai tare decât coronavirusul. Dacă nu avem încredere în Hristos, că ne vom vindeca trupul și sufletul, prin taina Euharistiei, atunci în cine să avem dragi comunicatori: în Marx, Engels, Lenin sau Geta? Cei care au redactat comunicatul Patriarhiei par că nu au înțeles nimic din istoria Bisericii și a Sfinților Părinți: de a a nu te abate de la dreapta credință.
Ionuț Țene
