Esti la birou tăcută între acte
Și timpul îți soarbe gândurile-n șoapte
Ferestrele se transforma-n ochi si buzele din așteptări albastre
Esti singură cu singuratatea și nimeni nu bate la ușă
Doar vorbele se reîntorc tăcerile aspre
Si lacrimile nu mai dor
Si aerul se aude cum se frânge-n dor
În trup de flori ce ofilesc durerea
si departarea picură clipe de vis
dintr-un robinet demult închis
Ionuț Țene
