România reprezintă o piață importantă pentru turismul grecesc, ocupând locul 5 în rândul țărilor de provenienţă a turiştilor care au vizitat Grecia în perioada ianuarie – septembrie 2019.

În total, 1.102.300 de turiști români au ales ca destinaţie Grecia în perioada amintită, un număr în scădere cu 13,9% faţă de primele nouă luni ale anului 2018, când numărul turiştilor români a fost de 1.281.500. În ciuda acestei scăderi, încasările de pe urma turiştilor români au înregistrat o creștere cu 8,3% față de perioada similară a anului 2018, deoarece cheltuielile per sejur au crescut de la o sumă medie de 296,7 euro în 2018 la o sumă medie de 348,3 euro în 2019, potrivit datelor publicate de Banca Centrală a Greciei.

Destinaţiile preferate de români sunt cele din Macedonia Centrală (Pieria, Halkidiki), cele din nordul Greciei (Kavala și Thassos), dar și insule greceşti mai îndepărtate cum ar fi Creta, Rodos, Insulele Ionice (Zakynthos, Corfu, Lefkada) sau Insulele Ciclade (Mykonos, Santorini, Milos).

În ultimii ani, și Peloponezul, regiunea din apropierea capitalei Atena, a început să se înscrie pe harta turistică a românilor. Durata medie de şedere a unui turist român în Grecia este de aproximativ 6 zile (anul trecut, media a fost de cinci zile), iar suma medie cheltuită este de 348,3 euro per sejur (în medie 59,1 euro pe zi – fără includerea pachetului de voiaj), o sumă mult mai mică decât cea cheltuită de turiștii occidentali (de exemplu, de englezi, francezi, spanioli, italiani, canadieni sau americani).

NapocaNews