Măicuţele de la Schitul Tămand au pregătit peste 200 de pachete cu mâncare caldă, pe care le-au oferit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, medicilor şi personalului care lucrează la triajele epidemiologice care au loc în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

Acţiunea a primit binecuvântarea Arhiepiscopului Aradului, Timotei Seviciu, fiind condusă de maica stareţă a schitului, Serafima Ciorba.

În total, peste 200 de persoane care lucrează la intrarea în ţară – medici, asistenţi medicali, poliţişti, poliţişti de frontieră, pompieri, şi jandarmi – au primit mâncare caldă.

Prefectul judeţului Arad, Gheorghe Stoian, a fost prezent la acţiune şi le-a mulţumit măicuţelor pentru implicare.

„Mulţumesc Maicii Stareţe pentru acest gest extraordinar, pentru că s-a gândit la aceşti oameni bravi care sunt prima noastră linie de apărare împotriva coronavirusului. Le mulţumesc şi lor pentru întregul efort, au o mare responsabilitate, îndeplinesc o misiune foarte grea, sunt în aceste momente adevăraţi străjeri ai ţării, datorie de care se achită cu mult profesionalism. Îi susţin în continuare, suntem cu toţii alături de ei 24 de ore din 24, iar pentru ca munca lor să nu fie zadarnică este foarte important să conştientizăm că trebuie să punem în aplicare toate recomandările şi prevederile cuprinse în ordonanţele militare şi în celelalte acte normative emise de Guvern sau Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, a declarat, duminică, prefectul Aradului.

NapocaNews