Iată că a venit momentul mult așteptat în care sunt anunțați câștigătorii Concursului de poezie on-line. În acest an ne-am bucurat de aproximativ 300 de poezii trimise de 87 de elevi, din clasa pregătitoare până în clasa a XII-a. Cei mai mulți participanți au fost din județele Bistrița-Năsăud (16), Cluj (14), Galați (9). Din Republica Moldova am primit poeziile a 10 elevi. Mulțumim juriului format din scriitorii Victor Constantin Măruțoiu și Ioan Vasile Țene, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj. Au fost acordate 25 de premii din partea organizatorului, Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj, și un premiu din partea Primăriei Cluj-Napoca, Biroul Învăţământ, cultură, culte, sport şi societate.

Datorită situației generate de virusul COVID-19 la nivel național, în loc de festivitatea de premiere care ar fi trebuit să aibă loc azi, vom anunța câștigătorii, urmând ca diplomele și premiile să le trimitem la încheierea acestei situații. Înainte de trimiterea lor, elevii premiați vor fi contactați telefonic.

Îi felicităm pe toți, a fost o plăcere să citim poeziile primite în concurs! Cele desemnate câștigătoare sunt postate în cele ce urmează.

Amarie Daria Maria, clasa a IV-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistriţa

ÎN GRĂDINA MEA

În grădina mea,

Era mare veselie.

Furnica, blând zâmbea,

La soarele plin de iubire.

Fluturii zburdau,

Încolo şi încoace.

Florile se gândeau,

Vântul ce mai face.

Dragul lor prieten,

De ieri n-a mai venit.

Poate într-o salcie,

S-a împotmolit.

Sau zâna pădurii,

Iar l-o fi oprit.

Albinele de zor lucrau,

Şi de bucurie, ele cântau.

Un melc, încet din fire,

S-a căţărat, a încercat

Şi de-abia a reuşit,

Să ajungă pe o frunză,

Să vorbească cu o gâză.

Așa e-n grădina mea,

De e vremea bună, rea.

Antonache Ilinca-Maria, clasa a IX-a, Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași

ABIS

Alung și ce-i gând, și ce-i speranță

Și aleg să mă las pradă acelei suferințe

Limaxul negru-al sufletului

Încă mă-îndeamnă să lupt.

Și știu că-i greu și dureros, să tot continui să sper

și să fiu eu cea care te ajut să treci peste.

Dar e mai mult de îndurat, credința că mă voi scufunda

Într-o eternă negură

Și că va fi pustiu, și gol, și singurătate.

Iar sus, peste mine, vor sta ei,

Ai mei, ai tăi, viață, inamici

Privind cu dispreț și compătimire falsă

Privind unde m-au adus în final.

Și tot uitându-mă la ei, realizez

naivitatea mea eternă

Și vreau să lupt, mai mult, mai mult

Și să le demonstrez greșeala.

Așa că-mi fac curaj, înghit în sec,

Încerc acum ca ei să-mi fie sprijin

imaginar,

Dar cu folos

Pentru că reușesc să mă văd.

Acolo sus, cum eram odată,

Sau poate cum eram cu toții

Nu diferiți, ci asemănători, plini de aceleași sentimente

Și mă gândesc, cum am ajuns aici.

Dar nu mai pot.

Acel odată și acolo, e aici, e acum,

Și vechea eu e nouă.

Așa că tot ce pot face e să realizez

Adevărul de acum,

Și că m-am sprijinit pe restul prea mult,

ci am căzut.

Din nou.

Arhip Lina, clasa I, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Chișinău

EMINESCU

Al nostru Eminescu –

Mândrie literară.

O stea fără pereche

Pentru o lume-ntreagă.

Tu ești irepetabil,

Etern, nemuritor.

Al neamului Luceafăr –

Poet și prozator.

Baciu Antonia, clasa a IV-a, Palatul Copiilor Bistrița

IEȘIND PE FEREASTRĂ

Pe o fereastră, dintr-un sat,

Mirosul delicios călătorește-n lat.

Pe la margini, printre spicele de grâu,

Răsare mireasma ca un râu.

Acolo două vrăbiuțe, mamă și fiică,

Au ajuns pe un lan urmărite de pisică

Și au început a-și lua cina,

Cât timp mai umbla lumina.

Cea mică ciripi pițigăiat:

„O, mireasmă! Iată!

Mamă, nu mai sta frământată!

Hai să mai luăm o bucată.”

Mama privind-o uimită

Îi răspunse-ntr-o clipită:

„Ești înfometată, draga mea fată?

Este grâu din plin…

Nu vezi? Soarele este lin.”

Și o însoți în pom

Unde nu-i urmă de om.

Micuța îi zise aproape în somn:

„Fără tine sunt lună fără soare!

Fără tine aripile mele nu ar ști să zboare!”

Bălan Ioana Nectaria, clasa a VI-a, Palatul Copiilor Bistrița

SCRIS

Un lucru ce mă definește

Fără limite, un adevăr,

O lume ce mă depășește

Un motiv să caut ajutor.

Iau penița să tai.

Tai greșeli făcute intenționat,

Să uit că au existat

Tai speranță.

Scriu la apus

Mă prind zorii scriind,

Scriu când am ceva de spus,

Scriu zâmbind.

Bălăoi Sabina-Maria, clasa a IX-a A, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați

ÎNVING

Purtată de vânt în luntrea ei fragilă,

Izolată de oameni, plânge o copilă.

Ruptă de realitate ea e cu gândul,

Apa o poartă, nu simte pământul.

Lumea ei plutește în valurile line,

Luna sclipește, încercând să aline,

Sufletul rănit de ale lumii furtuni,

Ca să o elibereze de ale ei tensiuni.

De suferință s-a închis în propria capcană,

Vrăjită ea a fost de frica cea vicleană,

Încearcă să găsească o cale de scăpare,

Se scufundă în gol, se îneacă-n supărare.

Dar stelele sosesc când totul pare pierdut,

Speranță ele sunt pentru al ei trecut,

Strălucesc în ochii plânși ai fetei abătute,

Luminându-i drumul vag, ajutând-o să lupte.

Simte pământul sub picioare și te vei echilibra.

Trupul și mintea ta se vor alinia, te vei elibera.

Burje Maria Teodora, clasa a V-a, Palatul Copiilor Bistrița

INCURSIUNE ÎN INIMA SAXOFONULUI

Încet, suflă cineva,

Altcineva cântă, ca la pian,

Butoanele sunt apăsate.

Doare, dar în loc să geamă,

Cântă poezii, poeme.

Trupul aurit e strâns

de două palme transpirate,

Ce-l fac să scârțâie și să scoată sunete ciudate.

Dar nu, nu se poate întâmpla așa ceva,

În special în seara asta!

Dacă nu, îl izbește de pământ,

La fel ca pe frații săi ce, momentan, aveau alt gând

Și n-au cântat perfect,

Fiecare, pe rând, fiind considerat defect.

Dintr-odată, nimeni nu mai suflă,

Iar scena se cufundă în aplauze.

Din fericire, totul se termină

Și o lungă ședere într-o cutie roșie de catifea urmă.

Deac Eduard Adrian, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița

MIREASMA DIMINEȚII

Luminează ziua dis de dimineață,

Amurgul încetișor dispare.

Luna a plâns atât de tare,

Stingându-se de supărare.

Iar stelele dispar ca prin magie,

Totul în jur e armonie.

Deodată soarele răsare,

Cu razele strălucitoare,

Și roua dimineții are miros proaspăt de floare.

Redă speranța vie a tot ce este în jur,

Ființei omenești,

Întrebându-se în gând:

Am văzut luna, stingându-se

Apoi stele, dispărute în amurg

Și acum inspir o rază de lumină,

Lasându-mă purtat de inspirație,

Pășind spre o visare imaginară.

Plutește în aer mirosul dimineții,

Și totul freamătă mireasma aurie,

În mintea mea imaginară e vie,

Simt că plutesc în visul de magie!

Drăgoi Alexandra, clasa a XI-a, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava

ANOTIMPUL STELELOR ȘI FLORILOR

Un suspin alb înghețat în trecerea timpului

În anotimpul florilor

Și este îngropat în nisipul lacrimilor

Cu moartea dansând

Și visele pierdute devin răni în eternitate

Iar floarea nu crește în suflul rece

Crengile albastre sunt lăsate

Un soare înghețat se ascunde după lună

După stelele abandonate

Și este de nespus în cartea zâmbetelor

Cu viața cântând

Și dorințele devin puteri pentru totdeauna

Iar stelele dansează în viscol și frig

Nori violenți sunt părăsiți și uitați

Dragomir Matei, clasa a III-a C, Școala Gimnazială „B.P.Hașdeu” Câmpina

CERUL NOPȚII

Cerul nopții este plin

Cu stele strălucitoare,

Este negru, format din

Miliarde de lumini orbitoare.

Luna păzește cerul

Pictat cu licurici,

Păstrând atunci misterul

Ca pe niște pitici.

Un nor mai trece tremurând

Peste cerul de noapte,

Vântul trece pășind

Cu multe șoapte.

Măceșanu Miruna Mihaela, clasa a III-a B, Liceul cu Program Sportiv Slatina

DOAMNA MEA ÎNVĂȚĂTOARE

Toată lumea în picioare!

V-o prezint pe doamna mea…

Nu-i un vis sau o-ntâmplare,

E învățătoarea mea !

Hai și tu la doamna mea

Să înveți câte ceva!

Că ea știe să explice,

Lucruri rele nu îți zice.

Ea este cea mai frumoasă

Și e cea mai drăgăstoasă!

Se poartă frumos cu mine

Și desigur, și cu tine!

Mîţu Lia, clasa a III-a, Liceul Teoretic ,,Alexandru Ioan Cuza” Chișinău

PICTURILE TOAMNEI

Toamna-n mâini cu o paletă,

Cu a ei galbenă beretă,

S-a pornit în lung și lat

La pictat, tot la pictat.

Când prin codru a alergat,

Frunza-n grabă a-ntrebat:

Ce culoare vrei să fie?
Galbenă sau ruginie?

Frunza s-a gândit cam mult,

Ce culoare n-a știut.

Toamna cu capul în nori,

I-a dat mai multe culori.

Mai departe a plecat,

Măru-n roșu a colorat.

Iar mândrei doamne gutuie,

I-a dat o culoare gălbuie.

Mai în sus s-a înălțat,

Ceru-n gri a colorat.

Și cu păsărele-n drum.

Și-a luat rămas bun.

Multe alte a mai desenat,

Când în grabă a plecat.

Iarna-n urmă o ajungea!

Cu frumoșii fulgi de nea.

Însă ne-a lăsat picturi,

Pe câmpii și prin păduri.

Ne plimbăm noi cu mândrie,

Prin a toamnei galerie.

Moldovan Mihai-Andrei, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița

CHEIA SPERANȚEI

Pământul nostru e acum umbrit

Și-n mâinile noastre este captiv,

Prins de bagheta unei vrăjitoare,

Numită din străbuni Baba Poluare.

Cine vrea crugul pământesc s-atace

Să ne facă rău, de ce îi place?

Prin faptele ei, ea n-are nicio vină.

Noi o creăm și-o-aducem la lumină,

Lăsăm să plângă florile-n grădină

Și-aceeași supărare-o are apa cristalină,

Iar pomul tăcut șade-n disperare

Și trage-asupra lui o vină grea. Ce are ?

Se ciripesc în dor vâslașii cerului albastru

Topiți de lacrima lină a mândrului astru.

Culcușul animalelor va rămâne gol

Suntem și noi și ei cuprinși de un fior.

Lume! Hai să schimbăm această soartă

Traiul să-l colorăm c-o viață mai frumoasă.

Pământul, un Univers la rândul său

O ființă vie, o inimioară de copil

Care suferă și plânge în al său infinit

Simțind dansul naturii pe sfârșit.

Încet, Terra dispare și n-o să mai fie,

Dar totuși speranța-i rămâne vie.

Mesajul sper că e-nțeles și clar:

Nu distrugeți tot ce ați creat!

Trăim din gustul poluării,

Din fum și gaze toxice,

Sfârșim printre furtuni solare

Suntem cheia speranței în visare!

Mureșan Luca, clasa I, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița

GRĂDINA LITERATURII

Când deschizi caietul,

Parcă e o grădină literară.

Când plantezi lalele

Pe rândurile calde ale caietului,

Când miroși cu litere

Crinii dimineața la răsărit…

Iar bujorul rozosin

Îți înflorește mintea.

Nemeș Mihail Ilie, clasa a III-a A, Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca

POEM SUPRAREALIST (1)

pictorului Salvador Dalí

Ploaia curcubeului

zboară pe floarea

din copac

Piatra este fratele peștelui

Pacea din sângele furtunii

înmiresmează podgoriile

oceanelor

Somnul așterne

spini peste rănile noastre

Pall-Both Amanda, clasa a XII-a, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

ÎN TOAMNĂ

Gândește-mă întors pe dos

Că doar tu m-ai dus de sus în jos.

În jos spre fericire nemuritoare,

În jos spre triluri de violă

și petale moi de aureolă.

În jos m-ai dus tu, iară,

Când mi-ai vorbit întâia oară

Despre noi,

despre noi ca și când,

am fi unul pe Pământ.

Sus spre realitate,

Te rog, nu mă întoarce-

Și gândește-mă tu, iară,

cu susul în jos,

Ca întâia oară.

Întoarce-mă în toamnă,

Lasă-mă să-ți cad în brațe.

Întoarce-mă în toamnă,

Sărută-mă alene,

Pe frunte-

Căci doar ea-mi e punte

spre inimă și suflet.

Gândește-mă întors pe dos.

Că te iubesc

-Să-ți spun-

Nu mai are rost.

Panait Simona-Ștefania, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal

VULNERE

M-ai pus să-ți tricotez un pulover

din vene și artere.

Mi-ai spus că roșul e pentru tine

ca albastrul pentru nori.

Am încercat,

dar am rămas fără vene,

iar tu nu aveai o mânecă terminată.

Ai zâmbit,

dar era un zâmbet uitat de timp.

Dintr-odată, roșul nu a mai fost

atât de uimitor pentru tine.

Ai încercat să îmi dai venele înapoi,

dar mie deja îmi crescuseră altele.

Aveam vene triste și dezamăgite,

vene din cioburi de vise.

Ai vrut să îți tricotez un fular

din picături de ploaie.

Și, cu toate că aveam mâinile amorțite,

ți-am făcut pe plac încă o dată.

Dar când am terminat,

ai spus că picăturile de ploaie

nu mai sunt la modă.

Ai vrut să îți tricotez mănuși

din stelele care apar

primele pe cerul dimineții.

Și ți-am făcut pe plac.

La final, mâinile mele

aveau cicatricile stelelor căzute.

Dar tu nu le-ai purtat,

ai eliberat stelele.

Iar pe mine m-ai lăsat

să privesc golul pe care am acceptat

să mi-l produci în suflet.

Papanaga Nicolae, clasa I, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Chișinău

DULCE COPILĂRIE

Să fii copil e minunat,

Mereu cu sufletul curat,

Cu capul plin de peripeții

Alături de alți copii.

Cu inima plină de veselie

Și casa doldora de bucurie.

Jucării mii și mii

Așa e viața de copii!

Clipe dulci și minunate

Eu petrec cu al meu frate.

Noi într-una ne distrăm,

Copilăria o savurăm.

Copilăria-i dulce, minunată,

Lângă mamă și tată.

Copil aș vrea să fiu mereu,

Împreună cu frățiorul meu.

Prăvăleanu Elena-Laura, clasa a X-a, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Galați

CLIȘEU

În parcul obosit,

Te-așezi pe-o bancă.

M-aștepți cu ochi îngândurați…

Și-n sânul vârstei douăzeci

Ai vrea acum să stai pe veci.

Copacii vremuri răscolesc,

Iar sufletu-ți îl pun pe ace.

Durere-apare, durere pleacă…

Și-n sânul vârstei douăzeci

Ai vrea acum să stai pe veci.

Pe a ta față-s mii de riduri,

Pe banca încă n-am ajuns…

Tu însă, obosit, m-aștepți…

Și-n sânul vârstei douăzeci

Ai vrea acum să stai pe veci…

Roșu Daria-Ioana, clasa a IX-a, Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman

DANSÂND CU LUMINA

Mi-e sufletul galben de stele și ploi,

De dor, de iubire, de viața din noi,

Agață lumina, o cheamă la dans

Și-o mângâie-n treacăt pe ochi, pe obraz.

Atât de frumos se răsfrânge-n priviri

Lumina ce-mi curge printre amintiri…

Și-un suflet surâde, c-o vrea doar pe ea –

Divina sclipire desprinsă din stea.

Lumina e viața și darul ceresc,

E Rai, este zâmbet, e visul lumesc,

Se mișcă sublimă în tainic balans,

Plutind grațioasă pe ritmuri de vals.

Dansăm doar cu ea și mi-e martoră luna

Și eu, și-al meu suflet, că suntem totuna.

E-atâta lumină și-i noapte afară,

Un dor stă să vină, iar altul – să piară.

Când soarele blând îmi surâde-n fereastră

Mă-nalț către el ca o floare în glastră,

Mă cheamă lumina și-mi spune că azi

Programul mi-e simplu: iubire și dans.

Scorțaru Adela Adriana, clasa a XII-a, Colegiul Național ,,Spiru Haret” Târgu-Jiu

ATUNCI ȘI ACUM

Dacă vă vor ascunde astrele sub urmele uriașului,

lumina se va risipi din sânul păzitorilor de la miazăzi,

se vor înșirui stropi de viață la căpătâiul pământului

iar o viitoare toamnă vă va îndruma spre aducere-aminte,

sub poalele unui gând pur,

sub visul unui nor zoios,

sub inima unui ecou de secolele pierdute,

să vă-ntoarceți…

Să vă aprindeți mănunchiul de scântei

și să-L întrebați pe Dumnezeu

dacă mai sunt locuri în călătoria spre Rai.

O umbră cenușie, pierdută va rămâne în urma voastră

și praful din cizmele învechite.

Veți întreba un luceafăr singuratic

dacă e lung drumul până la răsărit

și dacă se vor trezi curând cocorii.

O să fie noapte,

pe calea bătătorită veți mai găsi

doar visuri somnambule și seri întârziate

la ultima chemare a dimineții.

Să vă-ntoarceți,

O fereastră descuiată vă va aștepta adierea

și o dimineață însetată roua voastră.

Vă voi iubi,

Veșnic, vă făgăduiesc, pentru că

Eu nu cred în apusuri,

Numai în somnuri prea lungi…

Scurtul Bianca, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” Chișinău

ȘTEFAN CEL MARE

Sub un arc boltit și turnuri

Sub lumina selenară

O tăcere abisală printre turle se strecoară

Fantomatică prezență,

Spirit brav și luptător

Dinspre dealul Crucii vine,

Se oprește încetișor.

Iar pârâul lin ce curge

La o șoaptă se-nfioară

Domnul Mare al Moldovei

Îl trezește spre luptare.

Al său chip ca luna palid,

Este blând și iertător,

Și doar sabia din teacă

Sclipește fulgerător.

Amintind de vremi în care,

Puternic apărător,

Domnul nostru, al Moldovei

Spulbera necruțător,

Oștiri străine, dușmănoase.

Ruine sunt al său tezaur

Comoara de neprețuit,

Pământul său, luptat cu cinste,

Acum apare pustiit.

Mormânt al gloriei și faimei,

E plaiul mult de el iubit.

E-o umbră ștearsă, diafană.

Iar domnul Ștefan, un domn mare,

E-o stea, lumină arzătoare.

Și brusc, în neant figura lui dispare.

E noapte, și tăcere mormântală.

Sfintean Mara Ioana, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 1/ Palatul Copiilor Bistrița

CU TINE PRINTRE LALELE

Dintr-un nor din fum de-argint,

Ai coborât lin, mamă, pentru mine.

Și te-ai gândit că poate va fi frig,

O rază din albaștrii ochi ai adus cu tine.

Și de atunci, în fiecare clipă,

Pe-un portativ pășim spre infinit,

Când zeci și mii de note ne-nconjoară.

Dar parcă timpul trece-așa subit…

Noi la lumina lumânării vom visa

Ce nu arată-acesta, sfântul Soare:

Să ne vedem spre răsărit plecând,

În păr să-ți prind a nemuririi floare.

Veleanschi Adelina, clasa a III-a, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Chișinău

IARNA

Iată iarna a sosit,

Natura parcă a adormit.

Totul e în zăpadă

Copiii lipesc o babă.

Lipesc niște bulgări mari,

De parcă o fi zidari.

Iarna este geroasă,

Cu sărbători frumoase,

Cu obiceiuri bune

Pe toți ca să-i adune.

Cu colinde și dalbe flori,

Cu cadouri de sărbători!

Iarna cu nămeții moi,

Cu copacii goi,

Cu nopțile lungi

Și plină de fulgi.

E atât de friguroasă,

Iarna cea miraculoasă.

Iarna, ca un festival!

Cu țurțurii de cristal.

Și cu zăpada topită,

Ești atât de diferită!

Totuși ești frumoasă,

Albă ca o mireasă!

Noi te așteptăm cu drag,

Pe al nostru meleag!

Voica Sara, clasa a XI-a, Colegiul Național ,,B.P.Hașdeu” Buzău

10 TIMPI ȘI O SPERANȚĂ

UNU:

Am tras pisica de coadă,

Am spart vaza preferată a mamei,

Am murdărit hainele cu mâncare,

Am pictat toți pereții.

DOI:

Am privit lucrurile mărunte

în toată splendoarea lor

Și-am râs fără oprire

la ce mă făcea fericită.

TREI:

Am privit stelele de pe cer

Și mi-am pus o dorință.

Am udat florile din grădină

Și-am căzut din cireș.

PATRU:

Am supărat-o pe bunica,

Am mâncat aguridă

Și mi s-au strepezit dinții.

CINCI:

Mi-e frică de întuneric

Și mănânc biscuiți.

ȘASE:

Am aflat că toți oamenii mor,

Chiar și mama și tata.

Lacrimi îmi inundă fața.

ȘAPTE:

Sufletul meu e încă un soare,

Cerul nu e numai albastru,

Lui Doamne-Doamne îi place să deseneze.

OPT:

Încă alerg după fluturi

Și fac oameni de zăpadă.

NOUĂ:

Nu mai am două codițe,

Dar julitura de pe piciorul drept

e tot acolo.

Îmi place înghețata.

ZECE:

Apăs pe butonul ,,back”,

Înapoi la mușuroaie de furnici

Și bălți și vată de zahăr,

Dar nu mai pot să mă-ntorc.

Nu mai e timp.

Zaharia Viviana Eva, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi

INOCENŢĂ

Cum de găseşti simplitate într-o definiţie aşa complexă?

Cum de priveşti lumea cu sfântă inocenţă?

Învaţă-mă! Să fac albastru din gri,

praf de stele din cenuşă, corabie dintr-o frunză.

Pentru tine, universul nu-i decât o urmă de tuş

Ce străbate încet ţesutul, răspândindu-se într-o pâclă hazlie.

Nu vezi noduri strânse pe funia chemării,

Ci micuţe funde prinse în bolta fumurie.

Învaţă-mă să cred în oameni, la fel cum crezi tu în lună!

Ştii că te veghează în noapte precum o taină străbună …

Arată-mi să iubesc copacii, ramurile lor trosnite,

Căci ecoul lor străbate cuvintele nerostite.

Şi pe marea liniştită, înalță tu a mea

corabie pustiită de vechile şoapte!

Ridică ancora speranţei şi vâsleşte

pe stropii calzi de răsărit!

Spune-mi secretele lumii în care am trăit în neştire!

Conturează tu cu o pensulă acea pierdută amintire

Şi lasă-mi mie un tablou, să-i zâmbesc curat şi sincer

Pe vecie.