Actuala criză pandemică de Covid 19, prin izolarea și distanțarea socială a dus la o resetare a comunicațiilor digitale. Deși, în luna mai, în majoritatea statelor europene s-a hotărât deschiderea treptată a învățământului, însoțită de măsuri igenico-sanitare și departajarea orară și număr scăzut de elevi în clase, România prin conducerea aleasă a decis ca elevii și studenții să achieseze învățământul online până în septembrie. Dacă pentru studenți varianta digitală poate fi o soluție pe un termen mediu, pentru că studenții au conștiința propriei alegeri educaționale, în schimb pentru elevii preuniversitari situația este destul de limitată pedagogic. Guvernanții au ales siguranța sanitară, în fața educației și pur și simplu au amânat anul școlar, unele materii vor fi recuperate la toamnă, așa cum spunea ministrul Educației, d-na Anisei. Eu întotdeauna privesc spre măsurile din Occident ca fiind foarte raționale, iar dacă țări ca Luxemburg, Austria, Germania, Olanda sau Belgia își deschid învățământul, iar altele ca Suedia sau Letonia nu le-a închis niciodată, înseamnă că aceste națiuni știu că educația primează pentru o națiune bogată. O țară fără educație nu are viitor și nici prosperitate. Cred că și la noi spre sfârșitul lunii mai s-ar fi putut deschide gradual școlile, cu reguli stricte igenico-sanitare, departajarea claselor pe numere reduse de elevi și orelor pe ture. Ziua fiind lungă se putea face ore pe trei serii de elevi, pe unitatea de învățământ, până la vacanța din 12 iunie. Eram copil și regimul comunist în perioada catastrofei de la Cernobîl ne-a adus la școală pe un program de trei ture, cu ore scurte. Sigur decizia este luată și nu se mai poate modifica din păcate, fapt ce înseamnă o grea lovitură pentru procesul educației și învățământului românesc, care este închis din 11 martie, iar elevii au pierdut materia și abilitatea vocațională. Educația este cea mai mare valoare a unei națiuni, iar elevii români stau departe de procesul direct de învățământ, fiind discriminați față de elevii din țările dezvoltate din Occident. Mai există riscul discriminării între elevii bogați și cei săraci ca-n secolele trecute. De ce tace CNCD pentru această discriminare?

Decalajul educațional poate să crească între România și țările avansate din UE, țara noastră riscând să rămână o perpetuă piață ieftină de forță de muncă pentru agricultura occidentală, niște culegători pereni de căpșuni sau sparanghel? Consider că nu asta doresc conducătorii României, ca țara noastră să aibă o cezură educațională pentru a fi izvor de muncă necalificată? Alegerea pentru securitatea sanitară nu trebuie să se transforme într-o ”religie a securității” așa cum avertizează profesorul clujean Mircea Miclea. Pe de altă parte, prin elevii și învățământul online, putem discrimina copiii săraci sau din comunități cu probleme sociale, de la țară sau din cartierele mărginașe. Cum vor avea acces online, elevii din Micro 6 Hunedoara, cei din Rahova, Ferentari București, Pata Rât Cluj, din miile de cătune și sate fără acces la curent electric sau internet? E edevărat că în România accesul la internet a ajuns undeva pe la 80 la sută, dar intrarea în posesia unui gadget, care să permită conectarea online cu învățătoarea sau profesorul este undeva pe la 45 la sută. Deci mulți copii nu vor avea acces la platformele educaționale ale învățământului online. Câți se pricep la zoom sau classroom? Bineînțeles și acestea trebuie învățate odată! În ultima vreme la Cluj s-au făcut progrese prin achiziționarea de numeroase tablete pentru elevi, dar și așa paleta educațională nu ajunge suficient în cartierele Iris, Mărăști sau Pata Rât. Ce să mai vorbim de micile orășele fără o infrastructură financiară care să sprijine logistic învățământul online. Să nu ajungem ca în caricatura aceea virală de pe net, când un copil sărac stă la fereastra casei copilului favorizat și ia notițe cu creionul pe carnețel după ce vede prin geam laptopul modern cu profesoara care prezintă ora online. La aceasta se adaugă și studiile științifice care dovedesc că ora online nu are capacitatea de 100% de a atrage capacitatea senzorială a elevului ca orele ținute ”face to face” în mod direct elevi/profesor. Personal fetele mele țin orele online și mi se plâng că nu pot înțelege materia ca atunci când sunt cu profesorul de față. Din punct de vedere moral-educativ, trei săptămâni de la sfârșitul lunii mai până pe 12 iunie, dacă s-ar fi dedicat cursurilor școlare clasice cu distanțare socială, măsuri igenico sanitare și departajare pe ore și clas,e ar fi oferit un exemplul pedagogic și moral copiilor, că educația lor chiar contează și nu sunt discriminați față de elevii din Occident. Încă abandonul școlar face ravagii în România, din nefericire. Sper că pandemia va trece conform previziunii Forbes și epidemiologului clujean Geza Molnar, și deschiderea școlilor să redevină o prioritate urgentă a unei națiuni care dorește mai mult decât să fie doar forță de muncă necalificată în fermele germane sau britanice. Revista Forbes spune clar că pandemia durează până la 80 de zile, iar apoi aceasta are o putere scăzută și izolată. Dar pentru ca noi să avem o educație durabilă și superioară este ca și politicienii noștri să vrea acest lucru, și să nu perceapă poporul ca pe o posibilă tranzacție agricolă sezonieră? Învățământul online este între utopie și distopie în România, deocamdată! Dar pentru aceasta trebuie să ieșim fiecare din ”fereastra lui Overton”, o teorie a unui avocat american din anii 1990, care developează manipularea politicienilor, în general, care vor să fie realeși pe paradigma satisfacerii unei mulțimi electorale care nu dorește să se redeștepte și să fie mai inteligentă. Din marea masă de frică nu se nasc politicieni curajoși. E un cerc vicios care tebuie să ieșim. Hai să fim mai deștepți noi românii și să ieșim din ”disonanța cognitivă” a unui popor care nu vrea să se schimbe din celebra carte a lui Leon Festinger ”When Prophecy Fails”.

Ionuț Țene