Joi, 23 aprilie 2020, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud.

În condițiile pandemiei de coronavirus, Sfânta Liturghie a fost săvârșită fără accesul credincioșilor, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, doar în prezența unui sobor restrâns de clerici, precum și a viețuitoarelor așezământului monahal. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, și duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Purtător de biruință prin Hristos Cel înviat din morți”, vorbind despre evlavia pe care poporul român o are la Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Totodată, a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii, titrează Radio Renașterea.

NapocaNews