Fără noroc e amintirea slăbiciunii
Pe fardul uitării se topeşte trecerea calmă a speranţei
Artica este acel naufragiu al ignoranţei luminii
Doar un strop de soare ar putea deveni fluviu
Atunci când inima îneacă setea pădurii tăiate

Corabia lui Ulise eşuează în crengile memoriei

Singuri în parc înnebunim singurătatea de plăcere
Absența iubirii este evocarea mesteacănului uscat
Fără întrebări
Buzele sărate întredeschid sărutul dulce al nopţii
Fântânilor arteziene se vor spăla pe faţă într-o zi
Ochiul lor limpede dezbracă cu privirea
puștoaicele subînţelesului

Cu sânii de venere
parcurile sculptează spirale în aerul tare al pietrei

Ionuţ Ţene