Autoritățile clujene au cadrul legislativ prin care să acceseze fonduri europene pentru trenuri metropolitane, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de guvern. Este pentru prima oară când autorităților locale li se permite implicarea în domeniul feroviar, iar la Cluj a fost lansat deja studiul de fezabilitate.

Sprijinul financiar se acordă prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în domenii care urmează a fi finanțate în perioada 2021-2027, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, conform Club Feroviar.

Este vorba de o premieră în România, având în vedere faptul că până acum autoritățile locale puteau accesa fonduri europene doar pentru domeniul rutier, cu o excepție la Timișoara, unde au fost luați bani comunitari pentru transportul naval pe Canalul Bega. Banii de la Bruxelles pentru infrastructura feroviară erau accesați până acum doar la nivel de guvern.

NapocaNews