La Chișinău a fost instalat la începutul lunii mai 2020 un bust în bronz în memoria deținutului politic anticomunist Valeriu Gafencu, supranumit de Nicolae Steinhard – „Sfântul Închisorilor”. Anunțul este făcut pe pagina de Facebook „Monumentele Basarabiei Furate”.

„Tatăl lui Valeriu – Vasile Gafencu votase unire Basarabiei cu România la 27 martie 1918, fapt pentru care fusese deportat în toamna anului 1940. Valeriu însă se refugiase cu ceilalți membri ai familiei în România, însă avusese o soartă la fel de zbuciumată. Fiind condamnat ilegal de administrația Antonescu la temniță grea, a rămas să zacă în pușcăriile comuniste până decedase în temnița de la Târgu Ocna. Datorită jertfei sale, îl salvase de la moarte pe pastorul Richard Wurmbrandt, donându-i streptomicina primită de la rude”, se arată în mesajul postat pe pagină via Deschide.md.

În mesaj se mai menționează că, deși nu se cunoaște locul unde a fost înmormântat, chipul lui Valeriu Gafencu a revenit la Chișinău, ca o mărturie vie a sfințeniei sale și ca pildă pentru tinerii generației noastre.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia. Valeriu este unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfîntul închisorilor.

Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Țării al Republicii Democratice Moldovenești, adunarea reprezentativă care a votat în 1918 Unirea fostei Basarabii țariste cu România. După ocuparea Basarabiei de către bolșevici, în iunie 1940, Vasile Gafencu a fost deportat în Siberia și a murit la scurt timp după aceea. Lui Valeriu îi revine așadar și sarcina de a se îngriji de restul familiei, mama și cele trei surori.

În toamna anului 1941, cînd a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, Valeriu Gafencu avea vîrsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași. Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarînd: „Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”.

Tînărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944) și de la Pitești.

Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumînare și o camașă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune incadescentă, Valeriu a rostit ultimile cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”.

Între cei mai cunoscuți martori-martiri, care au suferit, trăind pe cele mai înalte culmi ale spiritualității creștine, stîlp al rezistenței spirituale românești din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU„.

(IPS Bartolomeu Anania)

NapocaNews