Romfilatelia introduce în circulaţie joi, 4 iunie, emisiunea de mărci poştale „Centenarul Tratatului de la Trianon”, pentru a aniversa 100 de ani de la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri.

Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, transmis miercuri AGERPRES, pe timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 8,50 lei, este ilustrat Nicolae Titulescu, strălucit om politic şi diplomat, prim delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris, alături de Palatul Marele Trianon.

Coliţa emisiunii descrie o compoziţie dedicată Centenarului Tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles.

„Pe timbrul coliţei dantelate, cu valoarea nominală de 29 lei, sunt ilustraţi Regele Ferdinand I şi Regina Maria, ambii privind spre stema de stat a României Mari. Seria personalităţilor de pe coliţă este continuată cu Ion I.C. Brătianu, şeful delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris, alături de dr. Ion Cantacuzino şi Nicolae Titulescu, ambii semnatari ai Tratatului din partea României. Coliţa mai conţine reproducerea paginii întâi a publicaţiei pariziene Le Petit Journal, suplimentul ilustrat, din data de 28 martie 1920, care a publicat harta României cu graniţele stabilite de Conferinţa de Pace, alături de un desen de epocă al Palatului Marele Trianon”, precizează sursa citată.

Emisiunea de mărci poştale „Centenarul Tratatului de la Trianon” va fi disponibilă începând de joi, 4 iunie, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/.

Aceasta este completată de plicul prima zi, coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă şi coliţă dantelată.

NapocaNews