Întregul lot al echipei de fotbal CFR Cluj a fost testat, miercuri, pentru COVID-19, a anunţat campioana României pe pagina sa de Facebook.

”Astăzi, la stadion, au fost testaţi jucătorii, staff-ul tehnic şi staff-ul administrativ al clubului nostru pentru Covid-19”, a comunicat clubul, fără a preciza când vor veni rezultatele.

Împreună cu partenerii de la Union Medical, clubul a sterilizat birourile şi vestiarele cu ajutorul lampei cu ultraviolete.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, un protocol realizat împreună cu Ministerul Sănătăţii care cuprinde recomandări pentru reluarea antrenamentelor de către sportivi după data de 15 mai, când este aşteptată încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că intenţionează să reia actuala ediţie a campionatului Ligii I în weekend-ul 13-14 iunie.

NapocaNews