Redeschiderea grădiniţelor şi a şcolilor din Norvegia în luna aprilie nu a reaprins epidemia cauzată de noul coronavirus până în acest moment, au afirmat luni autorităţile sanitare din această ţară nordică, al căror anunţ a diminuat astfel o parte dintre îngrijorările populaţiei, informează AFP.

Norvegia s-a numărat printre primele ţări din Europa care au adoptat măsuri de relaxare a restricţiilor, redeschizând pe 20 aprilie ”barnehager” – echivalentul creşelor şi grădiniţelor -, iar apoi, o săptămână mai târziu, şcolile din ciclul primar, în care învaţă copii cu vârste cuprinse între şase şi zece ani, scrie agerpres.ro.

NapocaNews