Presedintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv care prevede ca protestatarii ce vandalizeaza monumente sa fie incarcerati, relateaza BBC.

Oricine deterioreaza o statuie publica trebuie sa fie pus sub acuzare „in toata puterea legii”, se arata in document.

Ordinul lui Trump mai prevede retinerea fondurilor federale in cazul jurisdictiilor locale si departamentelor de politie care nu reusesc sa opreasca astfel de acte.

Un val de proteste fata de brutalitatea fortelor de ordine a izbucnit dupa ce, pe 25 mai, afro-americanul George Floyd a fost ucis cand se afla in custodia politiei din Minneapolis. In timpul manifestatiilor anti-rasism, mai multe statui de pe teritoriul american au fost date jos si vandalizate.

Presedintele a emis ordinul vineri seara, la cateva ore dupa ce anuntase ca anuleaza o calatorie planificata spre Bedminster (New Jersey), unde se afla statiunea lui de golf. El a scris pe Twitter ca ramane in Washington D.C. pentru a se asigura ca legea si ordinea sunt puse in aplicare.

NapocaNews