Distribuie articolul

Peste 350 de lucrări înscrise la Simpozionul Studenţesc al USAMV Cluj-Napoca, programat în mediu virtual în acest an

Cea de-a 18-a ediţie a Simpozionului Studenţesc al Universităţii de Ştiinţe Agricole de Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca se va desfăşura în acest an în 17 iunie, în mediul virtual.

Simpozionul este o manifestare de tradiţie în cadrul universităţii şi scopul său principal este acela de a crea cadrul pentru prezentarea şi dezbaterea lucrărilor ce conţin rezultate ştiinţifice şi tehnice obţinute de către studenţii participanţi pe parcursul pregătirii profesionale, precum şi de a facilita colaborarea ştiinţifică între participanţi.

„În contextul deosebit în care se află astăzi populaţia, studenţii înfruntă pandemia şi organizează evenimentul în mediul online, cu sprijinul universităţii.

Prima ediţie a avut loc în 2002 din dorinţa conducerii USAMV Cluj-Napoca de a provoca studenţii să-şi depăşească limitele, să-şi etaleze cunoştinţele şi să se remarce la nivel naţional. În fiecare an, secţiunile celor cinci facultăţi s-au bucurat de un număr mare de participanţi din întreaga ţară, de la universităţile de profil, iar sute de lucrări au fost premiate. Avem parte de toată susţinerea din partea universităţii şi în acest an, chiar dacă a trebuit să convertim sesiunea de comunicări într-un eveniment inedit şi ne bucurăm, de asemenea, de participarea colegilor studenţi de la USAMV Iaşi şi a unui grup de elevi de liceu”, a explicat Prefectul studenţilor din USAMV Cluj-Napoca, Mădălin Grigore.

Condiţiile impuse de măsurile de siguranţă au dus la obligativitatea regândirii întregului eveniment, dar mutarea pe platforme online are şi beneficiile sale, pentru că oferă studenţilor şi oportunitatea de a exersa astfel de prezentări, premergătoare examenelor de final de an universitar, precum şi de împărtăşire a proiectelor la care lucrează.

La Simpozionul Studenţesc al USAMV Cluj-Napoca vor participa peste 350 de studenţi, înscrişi la cele 15 secţiuni. Organizatorii s-au declarat entuziasmaţi de intenţia de participare a fiecărui student, care reuşeşte astfel să depăşească „presiunile pandemice” şi să-şi prezinte ideile.

Deschiderea oficială a Simpozionului va avea loc în 17 iunie, la ora 9.00, iar prezentările se vor întinde pe tot parcursul zilei, pe platforma Google Meet.

Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere a celor mai complexe şi inventive lucrări.

NapocaNews