Conducerea României trebuie să înţeleagă clar, că, fără educaţie, ţara şi copiii noştri nu au niciun viitor în lume. În competiţia mondială să menţii învăţământul suspentat d epatru luni este o crimă faţă de educaţie şi progresul naţiunii. România riscă să scadă în clasamentul mondial. Copiii noştri, dacă nu sunt îndrumaţi spre şcoală, devin viitorii culegători de sparanghel, căpşunari sau badantele Europei. Ar fi dramatic dacă asta şi-ar dori conducătorii. În vremea pandemiei, Suedia, Danemarca şi Norvegia au avut cele mai bune strategii pentru a nu stopa educaţia. Din luna aprilie aceste ţări au reînceput învăţământul, pentru că fiecare zi oprită de la educaţie este o pierdere în procente în clasamentul mondial şi o piedică de dezvoltare pentru viitor. Competiţia în educaţie este foarte dură pentru că reprezintă viitorul unei naţiuni. Marea Britanie, care a fost un mare imperiu, a înţeles acest lucru şi vara această recuperează carantinarea datorită pandemiei. Guvernul britanic va aloca o sumă suplimentară de 650 de milioane de lire sterline pentru ca elevii din școlile din Anglia să recupereze materia pierdută din cauza măsurilor de izolare în criza produsă de noul coronavirus. Pachetul total de ajutor se ridică la 1 miliard de dolari și mai include 350 de milioae de lire, reprezentând subvenții pentru un program remedial național cu durata de un an, destinat copiilor din medii dezavantajate.Măsura este luată după ce guvernul condus de Boris Johnson a fost criticat dur din cauza eșecului planului său de a redeschide școlile de la 1 iunie – o acțiune venită, pentru mulți, prea târziu pentru a salva procesul de învățare, introdusă fără suficiente pregătiri în școli și care a convins prea puțini oameni să-și trimită copiii la clasă. Finanțarea de 1 miliard de lire reprezintă “operațiunea masivă de recuperare” promisă de Boris Johnson în domeniul învățământului. Gavin Williamson, potrivit căruia “acest pachet va garanta că fiecare tânăr, indiferent de vârstă sau de locul unde „trăiește, primește educația, oportunitățile și rezultatele pe care le merită”, banii urmând să fie cheltuiți pe măsuri “dovedit eficiente” mai ales pentru copiii din medii defavorizate. Schema de subvenționare a cursurilor remediale oferite prin acest program ar presupune că școlile vor plăti circa 12 lire pe oră, în primul an, către furnizorii particulari de asemenea cursuri, comparativ cu 50 de lire/oră cât solicită de obicei aceștia.

În România, din păcate, se continuă politica menţinerii învăţământului suspendat pe motiv real de pandemie, fără programe sau cursuri de recuperare şi sistem de after school pe perioada verii. În competiţia mondială, România este menţinută de clasa politică într-un regim de sub educaţie pentru ca românii să fie doar mână de lucru ieftină în agricultură şi construcţii pentru ţările dezvoltate? Nu cred. În continuare, cheltuielile pentru învățământul preșcolar și primar până la anul 2018 sunt foarte scăzute în comparație cu media UE (0,7 % față de 1,5 % din PIB în UE). Cheltuielile pentru învățământul secundar sunt mai mici (1,5 % față de 1,9 % din PIB). Proporția cheltuielilor pentru învățământul superior este în general mai mare, reflectând prioritățile politice la nivel național. Dovezile arată că o mare parte a inegalității veniturilor poate avea la bază un start în condiții de inegalitate, în special în țările care investesc mai puțin în învățământ, în special la nivelul învățământului preșcolar. Numărul în scădere al elevilor impune optimizarea cheltuielilor concomitent cu îmbunătățirea echității. Din 2006 până în 2016, numărul total al elevilor a scăzut cu 17 %. Se preconizează că tendința va continua, în concordanță cu scăderea populației generale (INS, 2018). Numărul acestora a scăzut cu 20 % la nivelul învățământului preșcolar, cu 13 % la nivelul școlilor și cu 48 % la nivelul învățământului superior. Scăderea accentuată la nivelul învățământului superior, în special în universitățile private și în domeniile științelor sociale, afacerilor și dreptului, se explică în principal prin existența unor mecanisme mai stricte de asigurare a calității, ceea ce a dus la reducerea numărului de programe universitare private și la scăderea ratelor de promovare la examenul de bacalaureat. Reflectă nivelurile ridicate de emigrare. Dacă în 2012, România ocupa locul 32 în clasamentul Pearson ce ierarhiza sistemele de educaţie din 40 de ţări, în funcţie de rezultatele la testele internaţionale, de alfabetizare şi de rata de absolvire, în 2014 suntem pe locul 31, încă în urma Bulgariei. Primele locuri erau deţinute de Finlanda, Coreea de Sud, Hong Kong şi Japonia. Acest top se realizează pe baza rezultatelor elevilor din cele 40 de state la testele internaţionale de cunoştinţe (PISA, TIMSS şi PIRLS), adică la Citit, Matematică şi Ştiinţe, dar şi pe baza statisticilor în ceea ce priveşte gradul de alfabetizare şi de absolvire a cursurilor de către elevi. În România, deschiderea recentă a grădiniţelor s-a făcut cu norme foarte stricte şi fără program educativ, fapt ce loveşte în conturarea învăţământului preşcolar ca instrument integrator în învăţământul primar. Deschiderea grădiniţelor, doar ca centre de plasament, fără ore de educaţie este o lovitură letală progresului educaţiei în ţara noastră. Preşcolarii sunt duşi la grădiniţe cu norme, ca la spitalul de urgenţă. Fără programe noi şi investiţii în educaţie, România pierde competiţia mondială privind dezvoltarea durabilă. Învăţământul online este o distopie, iar cursurile universitare doar în format digital transformă procesul educativ într-un program de soft/hosting. Educaţia trebuie să fie prioritatea numărul unu a clasei conducătoare, dacă aceasta e formată din oameni integri şi patrioţi, care doresc progresul României şi un învăţământ de top.

Ionuţ Ţene