Cheile Bicazului aparțin județului Neamț! Sentința dată de judecătorii Curții de Apel Ploiești este irevocabilă.

Judecătorii Curții de Apel Ploiești au admis recursurile formulate de autoritățile nemțene și astfel zona Cheile Bicazului rămâne în administrarea județului Neamț.ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Am câștigat. Impreuna cu Dl.Primar de Bicaz Chei, Gheorghita Oniga si cu Dl Simion Stancel seful OCPI Neamt, am dus o batalie extrem de grea dar si de maxima importanta pentru judetul Neamt.

Decizie irevocabilă: Cheile Bicazului au ”revenit” administrativ în județul Neamt

Curtea de Apel Ploiești a pronunțat astăzi, 25 iunie, sentința definitivă în procesul a cărui miză a devenit granița administrativă dintre județele Neamț și Harghita.

Prima instanță, Tribunalul Prahova, a decis să anuleze procesul verbal în care se consemna montarea unor borne de hotar și să stabilească o altă graniță, cu 4 km înspre județul Neamț, ceea ce implică trecerea Cheilor Bicazului, administrativ, în județul Harghita.

Decizia Tribunalului Prahova a fost atacată la Curtea de Apel Ploiești, unde reprezentanții instituțiilor din Neamț au fost prezente la fiecare termen și au depus concluzii scrise.

Din argumentația Prefecturii rezultă că procesul ar fi trebuit să se încheie cu respingerea acțiunii, ca fiind tardivă, pentru că Municipiul Gheorgheni putea contesta procesul verbal în termen de cel mult un an de la încheierea lui, nu după 11 ani.

În al doilea rând, Prefectura Neamț a cerut instanței să observe că Tribunalul Prahova s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, fără a fi investită să-l soluționeze: ”stabilirea liniei de hotar dintre teritoriul administrativ al oraşului Gheorgheni şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz Chei astfel: DN 12 Gheorgheni (D.N. 1) – Lacul Roşu – limita jud. Neamţ 0 +000 32 +32,000 km., conform Hotărârii Guvernului nr. 540/2000 din 22.06.2000, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 338 din 20.07.2000”.. – a transmis prefectul județului Neamț.

Reamintim că zona este revendicată atât de județul Neamț, cât și de Harghita, iar o primă decizie a procesului strămutat în 2013 la Tribunalul Prahova a fost dată anul trecut.

Judecătorii prahoveni s-au pronunțat în favoare autorităţilor din Harghita.

NapocaNews