Trei maghiari îmbrăcați în haine negre de doliu au depus azi o coroană de flori cu un mesaj în limba maghiară ”Am fost, suntem, vom fi” la statuia lui Matei Corvin din Piața Unirii și au comemorat 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920.

Unul dintre cei trei, vicepreședintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania, Matis Jeno, a susținut că ziua de 4 iunie este una de doliu pentru maghiarii de pretutindeni.

”Am dorit să aducem un omagiu celor care în ultima sută de ani au luptat pentru întregirea națiunii maghiare”, a spus Matis.

Și liderii UDMR Cluj au depus azi coroane de flori dar la o biserică reformată din cartierul Dâmbu Rotund.

Radu Ștefan