Distribuie articolul

Absolvenții specializărilor de licență și master din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au depus jurământul de credință ortodoxă, marți, 7 iulie 2020, începând cu ora 19:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Momentul solemn a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a cadrelor didactice ale instituției de învățământ teologic.

După săvârșirea slujbei de Te Deum, oficiată de îndrumătorul de an al absolvenților promoției 2020, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii doctorale „Isidor Todoran” din cadrul facultății, studenții absolvenți au depus jurământul de credință şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă, titrează Radio Renașterea.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură, în cadrul căruia a vorbit despre importanța misiunii lor, pornind de la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, din Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 16, care zice: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu”.

„Vă dorim din tot sufletul ca slujirea aceasta, pe care doriți să o îmbrățișați, să vă aducă bucurie. Și nu uitați că nu cuvintele mele sau ale dascălilor dumneavoastră sunt foarte, foarte importante, ci cuvântul Lui, al Domnului Iisus Hristos, Care vă cheamă la misiune: «Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână». Într-o lume în care e nevoie, o lume care se secularizează, tare ne dorim ca roada dumneavoastră să rămână, iar rezultatele misiunii dumneavoastră să fie pe măsura nevoilor lumii acesteia și să vă aducă bucurie sufletească. Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ajute în tot ceea ce veți face de acum înainte!”

De asemenea, decanul instituției, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, a dat citire catalogului și i-a declarat licențiați în teologie, respectiv absolvenți ai studiilor universitare de masterat.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: