În perioada31 iulie – 09august 2020,Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napocava găzdui pentru prima oară producțiile incluse în Competiția oficială TIFF(Festivalului Internaţional de Film Transilvania). Proiecţiile se vor difuza în fiecare seară, începând cu ora 21.30, în aer liber, pe platoul din faţa Aulei Magna „Mihai Şerban”. Programul complet poate fi consultat aici https://tiff.ro/programTIFF2020

            Biletele se pot achiziţiona online pe tiff.eventbook.ro și prin TIFF Official App sau la punctul fizic de vânzare din Piaţa Unirii. Preţul unui bilet de intrare single (pentru o singură proiecţie, pentru o singură persoană) este de 20 lei, iar cel al unui bilet de intrare combo (valabil pentru 2 persoane) este de 35 lei.

„Suntem deosebit de onoraţi de faptul că am fost aleşi să găzduim proiecţii ale deja celebrului Festival Internaţional de Film Transilvania care, la această ediţie 2020, se va desfăşura într-o manieră inedită, doar în aer liber. Astfel, sperăm ca participanţii festivalului să se bucure de campusul nostru şi să continuăm parteneriatul cu TIFF şi în anii următori.” – prof. dr. Cornel Cătoi, rectorul USAMV Cluj-Napoca

,,Ne bucură parteneriatul cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. A fost un an foarte dificil pentru TIFF, în contextul închiderii sălilor de cinema, iar spațiul pe care instituția ni-l pune la dispoziție în această perioadă este o alternativă perfectă pentru această ediție. Suntemsiguricăpublicul va avea parte aici de o minunatăexperiență de vizionareînaer liber.’’ – Cristian Hordilă, managerulFestivaluluiInternațional de Film Transilvania. 

Accesul în campus a publicului TIFF se va face fără autovehicule, atât pentru a asigura fluxul participanţilor, cât și pentru a nu fi afectată calitatea proiecțiilor de seară. La intrare, se vor scana biletele, se va efectua un triaj observaţional şi se va lua  temperatura fiecărei persoane. Astfel, cei care prezintă o temperatură mai mare de 37,3 oC sau prezintă simptome de infecţie respiratorie, precum şi persoanele care refuză termoscanarea nu vor avea acces în campus.

Pe tot parcursul evenimentului, purtarea măştii, precum şi păstrarea distanţei sociale de 1,5 m vor fi obligatorii, iar scaunele vor fi dezinfectate după fiecare proiecţie.

Radu Ștefan