Lupul dacic a fost amplasat pe malul Dunării, lângă Chipul lui Decebal, Tabula Traiana și Cetatea Tricule. Lupul a fost ridicat în imediata apropiere a Mănăstirii Mraconia, lângă drapelul românesc și cele 16 basoreliefuri, care îi reprezintă pe cei mai reprezentativi conducători de stat care au contribuit la istoria românilor.

Mraconia este locul prin care Traian a traversat Dunărea, înainte ca Apolodor să ridice podul de la Turnu Severin.

Lângă chipul lui Decebal și Tabula Traiana, comandată de împăratul roman, a fost amplasat lupul dacic, o sculptură de aproape doi metri lungime, pe care turiștii o pot admira de pe malul Dunării și de pe apă.

Lupul se alătură basoreliefurilor care înfățișează 16 domnitori ai istoriei noastre.

Evenimentul a fost organizat in cinstea zilei Poliției de Frontieră.

NapocaNews