Stau pe o bancă în parcul farmec
Clipele melancolice așteaptă ploaia
sau trecerea norilor pe scânduri ușor putrezite.
E un loc obișnuit
cu oameni de aer care se dezintegrează la prima adiere de vânt
în secunde ce risipesc timpul acestui oraș
care a uitat să ațipească la amiază

Lacrimile înșelate ale îndrăgostiților
se sparg în cuburi mari de gheață
În pahare de whiskey băute de dimineți obosite
Unde speranțele mențin treze
Amintirea unei cafele de la muzeul de suveniruri

Ionuț Țene