Azi am intrat într-un atelier auto
În colțul ușii de la casierie trona
portretul din tinerețe al dictatorului Ceaușescu
De la un radio cu lămpi te îmbrățișa
o melodie caldă pe versuri de Jaime Saenz
O mare de nori desenau nostalgici
acel tablou trist de Arthur Verona
Așteptarea a oprit secundele lacome
să înghită timpul înfometat de întrebări fără răspuns

Azi, mașina viitorului e pusă la aparate
și consultată de cele mai performante calculatoare
Azi, iubirea se măsoară doar la croitor

Simt cum crește în mine copacul bătrân și noduros
care face umbră deasă acelei amintiri
care aleargă goală sub crengile cartierului ruginit

Rădăcinile limpezesc melancolia primăverii
când cocorii întorc femei de plastic în limuzine din cauciuc

Ionuț Țene