Luni, 10 August 2020, Consiliul Județean Cluj a desemnat câștigătorul concursului de soluții vizând digitalizarea instituției în cadrul proiectului european „Smart Territory”, forul administrativ al județului pregătindu-se să devină în acest fel primul județ SMART din România.

Astfel, câștigătorul premiului I în valoare de 2.897.697,48 lei fără TVA este Asocierea LIFE IS HARD SRL, Cloud Soft SRL, Nordlogic Software SRL, SC efectRO SRL, acesteia urmând a-i fi atribuit automat și contractul de servicii în urma căruia vor fi realizate cele trei aplicații informatice intuitive – Atlasul Teritorial, Ghișeul Unic și Digitalizarea Arhivei. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „Digitalizarea instituției pe care o conduc reprezintă o prioritate, motiv pentru care vom mobiliza toate resursele disponibile pentru ca acesta să se materializeze în cel mai scurt timp posibil. Dorim să venim în ajutorul tuturor cetățenilor care interacționează cu forul județean, facilitându-le, astfel, accesul la serviciile pe care instituția le oferă”.

În perioada imediat următoare Consiliul Județean va iniția procedura de negociere a contractului cu asocierea desemnată câștigătoare, urmând ca, ulterior, să aibă loc semnarea contractului și implementarea efectivă a proiectului.

Reamintim faptul că scopul proiectului „Smart Territory” este acela de a diminua interacțiunea fizică a cetățenilor cu instituția Consiliului Județean Cluj. Noile aplicații, care vor beneficia de o grafică unitară și de o serie de funcționalități interconectate și interoperabile, vor ușura efortul cetățenilor în ceea ce privește completarea cererilor, depunerea documentelor necesare, urmărirea parcursului acestora, plata taxelor și alte operațiuni în timp rapid, electronic, de oriunde, fără a fi necesară deplasarea la sediul instituției.

Radu Ștefan