Primarul Emil Boc susține că utilizarea trotinetelor în Cluj-Napoca este de actualitate, însă trebuie fie conform legii. El a promis că în viitor va fi propus un regulament prin care se vor reglementa aspectele ce țin de utilizarea trotinetelor. Edilul recunoaște că acest mijloc de transport alternativ „nu poate fi oprit”, însă poate fi reglementată folosirea lui.

„Le lăsăm așa cum spune legea, ele (trotinetele – n.r.) nu pot fi oprite. Sunt un mijloc european modern, nou, decent, alternativ la mașină și nu trebuie interzise. Să fie foarte clar, trotinetele fac parte din viața noastră, ne place sau nu, însă totul doar în condițiile legii și prin asigurarea siguranței și securității pietonilor și a celor care le folosesc”, a declarat Emil Boc, miercuri dimineață, la un post local de radio.

Boc a precizat că polițiștii vor face campanii de informare în următoarea perioadă, scopul fiind conștientizarea utilizatorilor de trotinete. 

NapocaNews