Odighitria a fost una dintre icoanele făcătoare de minuni din Constantinopol. Ea îşi datorează unei legende bizantine numele de „Îndrumătoarea”. Maica Domnului i-a călăuzit pe doi orbi pe drum şi le-ar fi redat vederea. Icoana originală este atribuită Sfântului Luca, evanghelist şi pictor. Se spune că el a zugrăvit icoana încă din vremea în care trăia Maica Domnului. Iar Ea, văzând icoana, a binecuvântat-o. Sfântul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia lui Teofil, iar după moartea lui Teofil, icoana a fost adusă în Ierusalim. De aici a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost aşezată în Mănăstirea Odigon. În secolul al IV-lea, potrivit tradiţiei, se spune că icoana a fost dusă la Roma, iar în secolul al VI-lea, Sfântul Grigore cel Mare Dialogul o aşează în Biserica „Sfântul Petru”.

O copie după această icoană este considerată a fi cea din Mănăstirea Xenofont. Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” s-a aflat vreme îndelungată în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Însă în anul 1730, în vreme ce porțile bisericii erau încuiate, icoana a dispărut nu numai din biserică, ci şi din mănăstire, iar călugării crezură că a fost furată de tâlhari. Însă au aflat curând că se află la Mănăstirea Xenofont, cale de trei ore distanță de Vatoped. Toți credeau că cineva a furat-o pe ascuns și, în consecință, icoana a fost adusă înapoi la locul ei, monahii vatopedini luând măsuri de pază mai stricte și pecetluind biserica. Dar nu după multe ore, când biserica a fost deschisă pentru slujbă, icoana lipsea iarăși din locul ei, foarte curând sosind și veste de la Mănăstirea Xenofont că ea se afla din nou în locul din biserica mare, pe care singură și-l alesese. Adusă din nou la Vatoped, icoana a apărut din nou în Mănăstirea Xenofont Înduplecaţi de faptul că aceasta era cu adevărat o minune a Maicii Domnului, monahii vatopedini au fost atunci convinși că este vorba despre o minune și au hotărât să nu se mai împotrivească voinței Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Au dat fuga la Mănăstirea Xenofont pentru a se închina Maicii Domnului „Îndrumătoarea” și multă vreme de atunci încolo îi trimiteau untdelemn și ceară la noul ei sălaș. De atunci, monahii vatopedini și xenofondini prăznuiesc împreună această minune.

O copie după aceată icoană se găsesște în Arhiepiscopia noastră, a Vadului, Feleacului și Clujului la Mănăstirea „Mihai Vodă” din localitatea clujeană Turda, titrează Radio Renașterea.

NapocaNews