La Budapesta Viktor Orbán a inaugurat “Monumentul apartenenţei naţionale”. Acesta evocă Ungaria Mare fărâmiţată. Premierul este conştient de forţa de mobilizare a acestui simbol.

O rampă lungă de 100 de metri care duce în jos, în stânga şi în dreapta ziduri de granit, în care sunt dăltuite numele a 12.537 de localităţi, iar la capăt, în adânc, un imens bloc de granit format din şapte fragmente separate de spaţii înguste şi în mijlocul lor o flacără veşnică. Aşa arată monumentul naţional al Ungariei din inima Budapestei aflat chiar vizavi de uriaşa clădire neogotică a parlamentului.

Creaţia poartă numele “Monumentul apartenenţei naţionale”, evocând Ungaria Mare de odinioară, toate localităţile sale şi “tragedia Dictatului de pace de la Trianon” – acel tratat din 1920, în urma căruia Ungaria a pierdut după primul război mondial două treimi din teritoriul său şi 60% din populaţia sa.

NapocaNews