În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, numit și Hozevitul, miercuri, 5 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Piatra Craiului, Protopopiatul Huedin, județul Cluj, cu prilejul hramului.

Ierarhul a sosit la mănăstire încă din ajunul sărbătorii, unde a săvârșit slujba Privegherii, la finalul căreia a rostit și un cuvânt de învățătură.

Miercuri, în ziua hramului, de la ora 10:00, la altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, starețul așezământului monahal, protosinghelul Antonie Flore, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe cei prezenți să-i urmeze credința Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, care a plecat de pe meleaguri românești, închinându-și viața lui Dumnezeu în pustiul Hozevei, unde prin jertfă și nevoință a ajuns la sfințenie, la Hristos, titrează Radio Renașterea.

„Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, zice așa: «Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri, băgaţi bine de seamă cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa». Părintele stareț, împreună cu obștea sa, își aduce aminte de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, care s-a nevoit și a ars ca o lumânare până s-a mutat din lumea aceasta. Dacă ar fi să ne folosim de cuvintele pe care le-a scris părintele Dumitru Stăniloae, marele nostru teolog, întru-un articol legat de viața monahală, am spune că Sfântul Ioan Iacob a fost «cavaler al Duhului Sfânt», întrarmat în lupta pe care a dus-o cu răul. A fost un bărbat al tăriei, iar tăria i-a venit din nevoință, pentru că zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: «nevoința nu omoară firea, ci o întărește». Deci, Sfântul Ioan Iacob rămâne exemplu strălucit de credință și nevoință pentru noi, păcătoșii”, a spus chiriarhul în omilia sa.

Părintele stareț Antonie Flore a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, preoților, dar și credincioșilor care vin an de an, în număr mare, la sărbătoarea mănăstirii.

NapocaNews