Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia a devenit prima ţară din lume care acordă drept de utilizare unui vaccin pentru COVID-19, la mai puţin de două luni de la începerea testelor pe oameni, scrie agenţia Reuters. Prin aprobarea folosirii vaccinului, Rusia poate începe inocularea în masă, deşi testele clinice de siguranţă şi eficacitate sunt încă în desfăşurare. „În această dimineaţă, pentru prima dată în lume, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat“, a spus el. „Ştiu că este destul de eficient, că oferă o imunitate durabilă“, a adăugat preşedintele rus. Vladimir Putin a afirmat că fiica sa şi-a făcut acest vaccin. Viteza cu care Rusia s-a mişcat în a produce vaccinul arată determinarea pe care o au oficialii ruşi în a câştiga cursa globală pentru dezvoltarea unui produs eficient, dar ridică şi semne de îngrijorare privind o posibilă punere a prestigiului naţional înaintea siguranţei şi a ştiinţei. În timp unui întâlniri guvernamentale televizate, Vladimir Putin a spus că vaccinul, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Rusia, este sigur şi a fost administrat uneia din fiicele sale.

„Ştiu că funcţionează chiar eficient, formează imunitatea puternică şi, repet, a trecut de toate verificările necesare”, a afirmat liderul de la Kremlin.

El a arătat că speră că se va începe curând producerea în masă a vaccinului. Aprobarea de către Ministerul Sănătăţii reprezintă primul pas spre teste clinice mai ample pe mii de participanţi, aceea etapă cunoscută şi ca a „faza a treia” a testelor.

NapocaNews