Filmul de artă este tot mai rar în această lume a consumismului, în care arta a șaptea este considerată cea mai rentabilă marfă. Iar pandemia a devenit o mană cerească pentru televiziuni, care au acum un cobai nesperat, milioane de oameni obligați la izolare. Și ce poate să facă omul în cușcă, departe de lume, decât să deschidă cutia magică. De unde se revarsă, pe sute de canale, cantități incredibile de marfă amestecată, de filme de duzină, reluate la infinit. Nimic nou. Sunt scoase de la naftalină toate vechiturile cinematogtrafice. Pentru industria cinematografică, pandemia este foarte rentabilă.

La loc de frunte stă filmul de acțiune, plin de eroi fără moarte, violență și subiecte mafiote. În perioada pandemiei, ele au dominat. Unele, poate cele mai violente, sunt reluate și de zece ori. Nici un canal nu s-a dovedit milos cu telespectatorii, toate i-au bombaradat cu handicapați mintali și viziuni inumane. Salvarea a mai venit de la transmisiile Champions League și acum de la US Open.

Știrile cu coroanvirus și alte mizerii, scoase di haznaua Las Fierbinți, te bombardează ziua, iar filmele de groază noaptea. Din câteva sute de canale, tebuie să cauți mult până găseai un film liniștitor, în contra curentului, un film de viață sau de dragoste, în care limbajul estetic să fie cu totul diferit de șabloanele standard ale industriei cinematografice.

M-am orientat spre TV1000, care programează filme mai aparte, adică normale, nu cultivă producțiile americne de duzină. Așa este La Belle personne, (2008), producție franceză, o minunată poveste de dragoste adolescentină, în regia lui Christophe Honoré, un specialist al genului, cu Léa Seydoux protagonistă, la o vârstă (a luat aici premiul César pentru debut) când parcă anticipa eroina din faimosul film La vie d’Adèle (2013) al lui Abdellatif Kechiche, lesbiana Emma, pentru care a obținut Palme d’Or.

În șase luni, dacă am găsit câteva file care să mă miște. Și am scris imediat despre ele. Cum s-a întâmplat în cazul unor opere antologice ca Orele, Aviatorul, Legenda lui Hugh Glass, Cold Mountain, fantasticul Neguțătorul din Veneția, la care aduaug tot un film de epocă, Frumoasa venețiană, inspitat din viața curtezanelor de la Veneția scolului 16. Este epoca lui Il Cortegiano , opera reper a lui Baldassare Castiglione. Într-un context dramatic, ciumă și război, o curtezană de acum 500 de ani, poeta Veronica Franco, își face loc în lumea politicii, prin inteligență și demnitate. Devine „honorate cortigiane” și prima militantă pentru drepturile prostituatelor, care, cu versurile ei strălucite, găsește o modalitate de a-și apăra iubirea. Acest statut de curtezană îi oferea drepturile unei vieți libere, lipsite de prejudecăți, care a ajutat-o să se dedice carierei literare, să fie prima poetă feministă.

Sigur, și arta inspiră acțiune, spectacol, subiecte cu tablouri furate, cu spărgători de muzee, dar le prefer pe cele tratate în limbaj comic, ba unori parodic, la un nivel foarte rafinat, cum este cazul filmului Entrapment / Capcană pentru hoți (1999), cu Sean Connery și Catherine Zeta-Jones, sau Tick as Thieves / Hoți de onoare (2009), cu Antonio Banderas și Martin Freeman, ori sofisticatul American Hustle (2013), cu Christian Bale și Bradley Cooper, care mai este protagonistul unui film special, The Midnight Meat Train (2008), unde joacă rolul unui fotograf paparazzi, care descoperă sinistrele crime ale unui ucigaș în serie, un măcelar, care conduce o armată de zombie. Finalul degenerază în horror și se depărtează mult de nucleul artei ca document, așa cum făcuse magistral Antonioni în Blow-up (1966).

Comic, parodic, este și serialul care o are protagonistă pe Lara Croft (Angelina Jolie), care se ocupă de salvarea unor antichități din mâinile unor escroci foarte periculoși. Din familia ei face parte și Adele, eroina lui Luc Besson din Les aventures extraordinaires d’Adele Branc-Sec (2010), care, la un joc de tenis, își lovește sora geamănă (Agatha) cu mingea în frunte cu atâta putere încât aceasta cade și intră într-o moarte aparentă, dar un savant ciudat (Mathieu Amalric) îi spune că o poate învia numai medicul lui Ramses al II-lea.

Atunci Adele plecaă în Egipt și fură mumia care se credea a fi a doctorului. Cu ajutorul unui pui de pterodactil eclozat dintr-un ou vechi de milioane de ani, ea reușește să-l salveze de la ghilotinare pe savantul condmanat la moarte pentru magie, care, la râdul lui, prin practici magice, învie mumia. Mumia se dovedește a fi servitorul doctorului, nu doctorul, dar o ajută pe Adele să ajungă la Ramses al II-lea, care află problema, își cheamă doctorul, ajung la Paris, în camera Agathei, și o vindecă. Agatha va intra dezinvolt în pielea Adelei, care a dispărut, fiindcă a vrut să se relaxeze și a plecat în vacanță, îmbarcându-se pe fatidicul vapor Titanic!

Totul e tratat în limbaj surrealist. Sunt momente de o ironie subtilă, de un haz rafinat, tipic francez, precum vizita mumiilor prin Paris, unde Ramses face observația că francezii au gust artistic, e frumos orașul, dar au lăsat piețele goale și propune ca în ele să se ridice piramide!

Un film bun îmi declanșează imediat condeiul, dar cele de duzină mă fac să-l îngrop. Am să prezint în conicile viitoare câteva filme de artă, care m-au surprins plăcut.

Grid Modorcea, Dr. în artă