E scandal în Piața Victoriei, acolo unde zeci de protestatari au înpotat în corturi după protestele din weekend. Oamenii anunță că mișcarea de stradă nu e contra măsurilor luate în pandamie și nu sunt împotriva obligației de a purta măști, însă spun că sunt suparați pe clasa politică ce conduce România în ultimii 30 de ani.

În urmă cu puțin timp, la fața locului au descins și jandarmii și pompierii, care au venit să facă controale și să ridice generatorul folosit de protestatari pentru a pune în funcțiune boxele de la proteste. La ora 19 sunt așteptate alte câteva sute de persoane în stradă.

Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) protestează vehement împotriva abuzurilor la care este supusă de către autoritățile de stat și cere încetare acestora:

„Poliția și Jandarmeria au fost asmuțite de puterea politică asupra manifestației pentru dreptate și libertate, pe care membrii și simpatizanții A.U.R. o desfășoară începând de vineri, 18 septembrie a.c., în Piața Victoriei. Legitimarea inutilă și repetată a manifestanților, percheziția autocarului sub pretexte ridicole, în miez de noapte, cu asistența a numeroase forțe de ordine însoțite de câini, încercarea de îndepărtare a protestatarilor care au rămas peste noapte în corturi în Piața Victoriei, precum și intenția vădită de ridicare a autocarului cu însemnele A.U.R. se constituie în tot atâtea fapte de intimidare și sunt dovezi ale reflexelor totalitare ale puterii politice, care se folosește de forțele de represiune așa cum a făcut-o și în 10 august 2018.

AUR este un partid legal constituit, care participă la viața politică a țării cu mijloace democratice și care are dreptul de a lua atitudine în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești și de a înainta revendicări către cei care dețin vremelnic puterea.

Continuarea acțiunilor de intimidare sau, mai grav, trecerea la violență din partea autorităților asupra protestatarilor din Piața Victoriei reprezintă un atac la Constituția țării și un caz care reclamă intervenția forurilor internaționale în care România este parte.

Facem un apel la guvernul și la președinția României să retragă ordinele de anihilare a AUR și să accepte dialogul cu noi.

A.U.R. solicită Guvernului României să ia act de revendicările protestatarilor din Piața Victoriei și să răspundă acestora în mod public.

Cerem ca o delegație a protestatarilor să fie primită în audiență la Prim-ministrul României, Ludovic Orban pentru a-i face cunoscute aceste revendicări.

AUR solicită încetarea utilizării forțelor de represiune împotriva oponenților politici”.

NapocaNews