Cunoaștem deja câștigătorii acestei ediții pademice a US Open. Deși plină de restricții, comeptiția americană a fost memorabilă. Fiecare meci a fost ca o finală. Jucătorii au dovedit o poftă de joc ieșită din comun, motivul fiind lunga abstinență, dar și dorinața de a arăta că le pasă, că pot lupta pe teren cu pandemia.

Surprize mari nu au fost, cu excepția descalificării lui Djokovic. Și era de așteptat ca Dominic Thiem să câștige, deși cu multă șansă, iar la fete Osaka a dovedit, la fel, cu mult noroc, că este noul star al tenisului feminin. Zic cu mult noroc, fiindcă finala cu Azarenka a fost foarte disputată. Ea s-a încălzit greu, a intrat în joc abia în setul doi, dar fiecare ghem a fost disputat, nu a fost ghem să nu aibă avantaj, la 40-40, ambele jucătoare, victoria alternând de la o jucătoare la alta. Când a luat trofeul, Naomi a spus mai în glumă, mai în seios: „N-aș mai vrea să mă întâlnesc cu Azarenka”.

Sportiva din Belarus rămâne un fenomen, nu numai pentru că a dovedit că se poate reveni la o formă maximă după 4 ani de absență, de probleme, dar a rămas la fel de pozitivă. Este jucătoarea oprimistă prin excelență, mereu angajată să lupte, să o ia de la capăt. La momentul de premiere, a fost prima oară când am văzut-o cu lacrimi pe față. Da, plângea, fiindcă e posibil să fie ultima ei șansă pentru un Grand Slam. Deși Serena este un exemplu de urmat.

Jucătoarea bulgară Svetlana Pironkova a fost revelația US Open, ediția pandemică. A fost și la un pas să o învingă pe Serena, deși scorul nu o arată, 6-4, 3 -6, 2 – 6. Dar și la 5 -2 în decisiv pentru Serena, Pironkova amenința să întoarcă rezultatul. E o jucătoare de excepție, și ea revenită după 3 ani de absență, care în primul set, până la jumătatea celui de-al doilea, i-a dat o lecție marii campioane americane.

Acest meci este o dovadă a ceea ce am scris anterior, că jocul în forță nu e recomantat. Serena a folosit racheta ca pe o bâtă de baseball, trăgea să rupă cimentul, iar Pironkova n-o ierta, o sancționa prompt, cu o ușurință dezamntă. Erau față în față două stiluri, unul agresiv, și celălalt subtil, care nu face decât să pună mingea în teren prin lovituri de forhand și backhand tăiate. Totul se derula în favoarea Svetlanei, care era senină, în timp de Serena făcea spume, fiindcă jocul ei în forță era defectuos. Adică un joc în forță, dacă nu este și precis, duce la multe erori neforțate. Cum s-a întâmplat și în cazul Muguruza, pe care tot Svetlana a eliminat-o. Serena se bătea singură. Și pe la mijlocul setului doi, s-a petecut o schimbare totală în jocul ei. Aici s-a putut vedea că Serena este o juctăare de clasă. A început să joace tenis, adică să iasă la mingile Svetlanei, să se lupte cu ea prin schimb de mingi, să nu mai forțeze, ci să caute să pună mingea în teren. Acest joc normal i-a adus succesul, fiindcă s-a văzut că e mai subtilă decât Pironkova, că reușește să dea o replică mingilor ei tăiate (cred că e singura jucătoare care folosește acest stil). A fost o victorie muncită, chinuită, mai muncită decât precedenta, cu Sakkari.

Dar a venit partida cu Azaranka, o jucătoare în revenire, care nu lăsa loc la improvizații. Valoarea ei, dovedită anterior ca lider al WTA și prin două Grand Slam-uri, și-a spus cuvântul. Ea a anihiliat ușor loviturile în forță ale Serenei și în setul 2 și 3 a avut jocul la discreție prin deplasări iuți și lovituri plasate perfect. La multe mingi, Serena era spectatoare. Dar în acest joc, Serena a jucat mai bine ca în cele cu Sakkari și Pironkova, fiindcă Azarenka i-a impus un alt tip de joc, mai complex.
Oricum, să nu uitm că Serena a fost ținta nr. 1 în acest turneu și, în general, în ultimii ani, fiindcă toate jucătoarele nu au urmărit decât să o învingă pe ea. Prezența Serenei la orice turneu ridică ștacheta. Fără ea, orice turneu e cu o treaptă mai jos. Ne este greu să ne imaginăm tenisul fără o sportivă ca ea. Sigur, va veni și vremea aceea, dar nu trebuie să uităm că Serena este un fenomen, care a dat o nouă strălucire tenisului modern. Orice s-ar întâmpla de acum înainte, ea rmâne un reper.

Finala a opus două generații, Azaranka (32 de ani) și Osaka (22 de ani), care a învins-o pe Jennifer Brady, a doua americancă surpriză din semifinale. Azarenka e mai spectaculoasă, prin nervii ei slavi, dar și japoneza are ambițiile ei asiatice. Are o regularitate de invidiat. O finală dramatică, plină de suspans.
Dar finala de la băieți a fost mai mult decât dramatică. După patru ore de joc, s-a încheiat la tie break în favoarea lui Thiem. Victoria a alternat de la un jucător la celălalt. Uimitoare energia lui Dominic, care în decisiv a revenit de la 5-3 pentru Alexander Zverev. La fel, la tie break a revenit când și-a pierdut șansele de meci. Oricum, pentru un astfel de meci trebuia să fie un trofeu special, fiindcă ambii jucători au dovedit că pot câștiga trofeul până la ultima minge. Dar în tenis nu există egalitate. E singurul sport în care această situație nu există. În lipsa lui Djokovic, era firesc ca disputa să se dea între Theim, Medvedev și Zverev. Thiem este jucătorul care revine, asemena lui Murray. El a revenit în joc de la 0-2 pentru Zverev. Mă așteptam, fiindcă așa s-a întâmpat și în semifinala cu Mevedev, când a revenit în ultimul set de la 1-4 pentru Medvedev. Cu Theim, nu știi niciodată când se termină un meci, cine e victoriosul. Și, de regulă, este chiar el.

Fantastice meciuri, de neuitat. Ce meci nu a fosrt disputat? Meciul din sferturi dintre Mevedev și Rublev nu a fost ca o finală? Dar așa cum Medvedev a câștgat la tie break, așa a piedut la Thiem, tot la tie break. Și jocul lui Carenno Busta a fost o surpriză. Fiecare jucător mi s-a părut o revelație, unul mai interesant ca altul.

Sigur, finala a fost insolită, fiindcă și Thiem, și Zverev au jucat pentru primul lor trofeu de Grand Slam. Acești jucători domină de ani de zile competițiile tenis, sunt mereu în semnfinale, finale, dar încă nu au câștigat un trofeu. Thiem a juca încă trei finale și le-a pierdut. Acum parcă timpul a fost cu el, fiindcă nici el nu a mai avut răbdare, trebuia să aibă acest trofeu, tenisul pe care îl face de ani de zile i-l datora. El era veșnicul outsider al lui Djokovic sau Federer. Iată că acum soarta i-a surâs, fiindcă avea și un avantaj moral față de Zverev, îl conducea cu 7-2, dar nu a contat, Zverev și-a jucat excelent șansa. El a fost mai aproape de victorie decât Theim. Va fi chiar un coșmar pentru viața lui cum a putut să piardă după ce în decisiv avea 5-3 și urma la serviciu!? Cine și-ar fi imaginat că pierde?

US Open nu a marcat nici o surpriză majoră, cum am spus. Au dominat tot jucătorii consacrați, cu valoare recunscută. Sigura surpriză, pentrue noi, a fost jocul splendid al Soranei Cîrstea în meciul cu Johanna Konta. Multe meciuri au fost dramatice, adevărate finale. Un tuneru foarte ambițios, care a scos în evidență tăria jucătorilor de a înfrunta pandemia, de a juca la risc, fiindcă, în fond, tenisul a devnit o afacere și jocul pe puncte se poate realiza la maximă confruntare și în lipsa spectaorilor. Ei erau prezenți prin absență, prin aplauze sonore și prin ecrane cu fani în tribune. Aceste imagini au fost suficiente să creeze atmosfera unei compeții de elită.

Grid Modorcea