Membrii AUR au ieșit în fața Guvernului să protesteze împotriva restricțiilor sanitare. În fruntea protestatarilor este liderul AUR, unionistul George Simion.

Mitingul din Piața Victoriei adună câteva zeci de participanți și este organizat de partidul unionist Alianța pentru Unirea Românilor. Protestul este pașnic, nefiind nevoie de intervenția Jandarmeriei.

‘Avem 10 revendicări clare cu privire la modul în care a fost gestionată pandemia de Covid-19 și felul în care s-au făcut achizițiile. Protestăm față de modul în care este permis accesul în spitale pentru bolnavi și nu este asigurat dreptul la medicamente.’ a spus Simion.

‘Cerem ca școlile să își desfășoare activitatea normal deoarece școala online este o farsă. De fapt, în cadrul școlii online nu se desfășoară nicio școală! De asemenea, avem solicitări despre felul în care funcționează statul român: despre privatizările efectuate în cei 30 de ani și cum funcționează justiția română. Nu plecăm de aici până nu ni se îndeplinesc cele 10 revendicări. Suntem singurii, văd că niciun partid parlamentar nu cere demisia ministrului Bode. O facem noi! Suntem un partid anti-sistem, împotriva celor care ne-au condus în ultimii 30 de ani. Trebuie să își dea demisia acest ministru sau să fie demis. Este de o nesimțire fără margini.’ a declarat Simion, liderul formațiunii AUR.

NapocaNews