Asociaţia Şcolilor Particulare cere prefectului să redeschidă şcolile şi grădiniţele. Incidenţa cazurilor de îmbolnăvire a elevilor pe durata cursurilor faţă în faţă e una redusă, este argumentul principal adus de reprezentanții asociației.

Calitatea actului educaţional scade direct proporţional cu vârsta elevilor cât timp ei sunt în scenariul online, spune preşedintele asociaţiei, Christian Comşa.

Reprezentanţii organizației citează şi un studiu OMS în care se susţine că închiderea unităţilor şcolare afectează educaţia, sănătatea şi dezvoltarea copiiilor.

În scenariul online, capacitatea copilului de a învăţa este afectată. În plus, rata de abandon şcolar este în creştere şi pot fi observate efecte negative asupra sănătăţii mintale a celor mici, a mai avertizat OMS.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis, în 19 octombrie, că unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea în mediul online, în scenariul roșu, pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 20 octombrie.

Situaţia e similară şi la Cluj-Napoca.

Napocanews