Episcopul Ignatie a reactionat pe pagina Episcopiei Husilor, unde a publicat precizarile referitoare la recentele afirmatii ale jurnalistului Cristian Tudor Popescu.

Inaltul ierarh critica editorialul „Satane in Sutane”, publicat recent de CTP, precum si reactia acestuia ulteriora afirmatiilor purtatorului de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu. Despre acesta din urma, Episcopul Ignatie afirma ca nu a avut „un discurs crestin apologetic inspirat”.

Mesajul publicat de Episcopul de Husi:

Doua precizari. Una, pentru cei care aprioric cred ca insasi purtarea sutanei este marca distinctiva a faptului ca ai fost slujitorul inveterat al „diavolului rosu”.

Nu am trait pe „viu” aceasta „nenorocire a secolului” (Alain Bensancon) al XX-lea. Eram prea mic. Nu am avut niciun fel de partasie cu acest sistem totalitar, mincinos si agresiv. Tot ceea ce stiu despre comunism, „cel mai desavarsit catehism al intunericului” (Andre Scrima), mi-a parvenit pe cale livresca.

Intr-o situatie similara sau identica se afla multi dintre slujitorii de astazi ai Bisericii. Astfel, ii scutesc pe etichetofilii de serviciu de un efort inutil si de pacatul tipic marxismului de a stigmatiza, fara niciun fundament logic sau real, o intreaga categorie umana si profesionala.

00:17 / 01:54Copy video urlPlay / PauseMute / UnmuteReport a problemLanguageShareVidverto PlayerA doua precizare este in general pentru toti cei care citesc aceste randuri. In momentul in care am citit reactia eruptiva a domnului Cristian Tudor Popescu la anumite afirmatii ale Parintelui Patriarh Daniel, din predica rostita la sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor, nu am avut nici cel mai infim imbold de scrie ceva pe marginea acestui text, care este de o violenta demna de antologat in cartea rautatii umane.

Am crezut ca este vorba doar de o diatriba trantita cu ciocanul agresivitatii verbale in capul adversarului. M-am inselat. Era ceva mai mult decat atat. Convingere si crez de nezdruncinat.

La o zi dupa alergia ideologica declansata de spusele Parintelui Patriarh Daniel, domnul Cristian Tudor Popescu a afirmat cu „infailibilitatea”-i caracteristica in materie de pareri ca „am argumentat tot ceea ce am spus”. Am reluat textul, ca sa vad argumentele imbatabile, pe care se propteste tot discursul urii la adresa adversarului „incomod”, Patriarhul Daniel.

Instantaneu, in mintea mea, a aparut un nume, (Eugen) Turcanu, nume care ostentativ se tinea de creierul meu, nedandu-mi pace pana nu m-am dus sa deschid cartea lui Virgil Ierunca, „Fenomenul Pitesti” (am citit-o, daca imi amintesc bine, de doua ori). Similitudinile dintre limbajul comun al domnului Cristian Tudor Popescu si al tortionarului Turcanu mi s-au parut atat de evidente incat am spus in sinea mea: Turcanu redivivus: „Imaginatia deliranta a lui Turcanu se dezlantuia mai ales cand avea de a face cu studenti care credeau in Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege” (Humanitas, 2013, p. 40).

In raceala umeda si intunecoasa a inchisorii, pumnii „verbali” impotriva credintei veneau prin Turcanu. In lumea claustrata de azi din cauza pandemiei, invectivele vin prin domnul Cristian Tudor Popescu. Ii cer iertare lui Dumnezeu pentru asprimea acestei asocieri si ingaduinta domnului Cristian Tudor Popescu pentru ca am gandit in felul acesta.PlayUnmuteLoaded: 55.81%Fullscreen

Din fericire, nu am fost martorul blasfemiilor proferate de Turcanu in inchisoarea de la Pitesti, insa am nefericita ocazie sa le aud, sa le citesc si sa le vad, in varianta la fel de agresiva si fidela, in afirmatiile domnului Cristian Tudor Popescu. Avand in fundal cuvintele de „duh” ale domnului Cristian Tudor Popescu, mi s-a limpezit si mai bine adevarul sumbru ca lichidarea psihica a adversarului, prin folosirea unui limbaj agresiv si compulsiv, constituia arma letala de care dispunea, sine die, orice tortionar comunist.

Evident ca in „textul critic” al domnului Cristian Tudor Popescu nu am reusit, sub nicio forma, sa identific argumentele tuturor afirmatiilor, care, probabil, in cheie subliminala, trebuie tratate ca rostiri inzestrate cu imunitate naturala la critica.

Care este argumentul ca cei care apartin Bisericii Ortodoxe Romane sunt „vite”, pastorite de „pescarul de oameni cu prostovolul”? Niciodata, in misiunea mea, eu nu ma raportez la credinciosi ca la niste vite, ci ca la niste suflete rationale, demne de respect si dragoste hristica.

„Vacarul” de mine a citit „Tratatul despre viata eleganta” a lui Honore de Balzac, de unde am invatat ca „ingrijirea – acest cuvant exprima un intreg sistem – este conditia sine qua non a elegantei” (Editura Paralela 45, 2016, p. 118). Ca sa fiu sincer pana la capat, mi-ar fi placut ca si domnul Vasile Banescu sa fi avut un discurs crestin apologetic inspirat, iar domnul Cristian Tudor Popescu o retorica demna de principiile elementare ale bunului simt.”Vitele” stiu ca vrajmasii „s-au sfatuit sa doboare cinstea noastra, alergat-au cu minciuni” (Psamul 61, 4). „Vitele”, pastorite de „satanale in sutana”, stiu ca Domnul Hristos spune atat „nu judecati ca sa nu fiti judecati; nu osanditi si nu veti fi osandit; iertati si veti fi iertati” (Luca 6, 37), cat si „Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar destepti ca serpii si integri ca porumbeii, Feriti-va de oameni” (Matei 10, 16-17) sau „Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte de voi M-a urat. Daca M-au prigonit pe Mine si pe voi va vor prigoni” (Ioan 15, 18, 20).

Care este argumentul ca „stabimea Bisericii Ortodoxe Romane a fost aliata lui Uciga-l Toaca sub comunism”, atata timp cat sunt atatia „vacari” ai „vitelor” credincioase, care nici macar nu au stiut ce este comunismul ca sistem politic totalitar, pentru ca erau doar copii la vremea respectiva? Multi dintre ei si-au trait prima tinerete dupa anul 1989.Care este argumentul pentru afirmatia ca cei in sutana sunt satane, atat timp cat sunt cunoscuti destui „popi” care ii hranesc pe cei sarmani, mananca cu cei fara adapost, ii sustin prin burse pe elevii sau studentii merituosi sau pe cei care au o situatie financiara precara, le fac case celor saraci, ii redreseaza moral pe cei aflati in haul deznadejdii si ii slujesc pe cei bolnavi, batrani sau singuri, sau suporta „toleranta” agresiva a bolsevicilor reciclati in progresisti, specializati in predici despre blandete si iertare valabile doar pentru cei violentati verbal, crezand ca victima are doar dreptul sa taca, nu sa se si apere?

Care este argumentul, domnule Cristian Tudor Popescu, pe care va bazati atunci cand va napustiti cu ura si violenta verbala asupra celor care cred in Dumnezeu si in valorile Evangheliei? Doar pentru ca sunt incomozi si de nesuportat pentru dumneavoastra? Sau doar pentru ca aveti o pofta nestavilita de a scoate cu orice pret secera si ciocanul impotriva lor? Sau doar pentru a ne reaminti ca regimul comunist nu a murit si comunistii sunt printre noi, metamorfozati in progresisti cu alergie severa la tot ceea ce tine de dimensiunea credintei?Care este argumentul personal sau general la care recurgeti atunci cand decideti sa nu va asumati, spre destinderea dumneavoastra, afirmatia lui Balzac ca „omul puternic este intotdeauna simplu si calm”?