Reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară din România susțin că nu înțeleg „cum sunt numărați eroii de către autorități” și se întreabă dacă este o „eroare în procesul de numărare sau gravă impietate față de memoria cadrelor medicale răpuse de COVID-19”. Asta după ce au analizat cifrele comunicate de Ministerul Sănătății și Grupul de Comunicare Strategică potrivit cărora „până în data de 27 octombrie un număr de 3847 cadre din rândul personalului medical (medici, asistenţi medicali, ambulanţieri şi infirmieri) au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Au fost înregistrate şi 33 DECESE în rândul aceluiaşi personal medical”.

Monitorizarea făcută de sindicaliști arată că până la data menționată au fost înregistrate 41 de decese:18 asistente / asistenți medicali, 15 medici, patru infirmiere, doi ambulanțieri, un brancardier și o îngrijitoare. De aceea, sindicaliștii solicită explicații de la autorități.

„Nu înțelegem cum ne sunt numărați eroii de către autorități, toate decesele monitorizate de noi putând fi identificate ușor, pe platformă precizându-se inclusiv unitatea în care și-a desfășurat activitatea, vârsta, categoria profesională, data decesului și numărul comorbidităților cunoscute”, scrie în mesajul sindicaliștilor.

Potrivit datelor Federației Solidaritatea Sanitară din România până în data de 27 octombrie s-au înregistrat 45 de decese. Este vorba despre 42 de decese în sectorul de activitate Sănătate: 17 asistenți medicali, 15 medici, trei infirmiere, doi ambulanțieri, un brancardier, o îngrijitoare și trei personal nemedical). De asemenea, sunt trei decese în sectorul de activitate Asistență socială: o asistentă medicală, o infirmieră și o asistentă socială.

Numărul total al personalului infectat cu SARS-CoV-2, incluzând personal medical și nemedical, este de 7.499 din care 6.679 în sectorul de activitate Sănătate și 820 în sectorul de activitate Asistență socială.

NapocaNews